îmi conduc viața ca pe un vehicul

bag mereu în viteză la ieșirea din curbe

scot din viteză înaintea curbelor

(viața-i un drum cu multe curbe periculoase!)

trebuie să schimbi întruna vitezele

să frânezi

să-ți arunci un ochi în oglinda retrovizoare

altu-n parbriz

mereu rămân lucruri în urmă

înainte apar mereu alte lucruri

totu-i fluid și dinamic

nu se schimbă însă nimic

Romeo și Julieta rămân invariabil numitorul comun

în jocul…

mi-au rămas de la tine doar un șir de sunete

moi

ca niște vișine putrede

nu mi te amintesc altfel decât ca o formă nedefinită

ca pe un robot de bucătărie

frământând aluatul pufos al cuvintelor

în găocile ochilor mei împietriți

nu-ți era prea clar ce era cu Spinoza

( lipsiseși de la cursul acesta! )

îți plăcea Coelho

fiindcă scria porcos

Cărtărescu

Șeherezada și cele o mie și una de nopți

terminate în Bosfor

sultanul…

Nu știu de ce cred că ziua de azi se va încheia prost

că fiecare zi de acum înainte va fi un dezastru

nici n-am apucat să dau binețe femeii

care-mi împrăștie noaptea

și care mi strecoară în pat zorile

am ochii goi

uscați de lumină

parcă aș fi pe pilot automat

în mijlocul unui trafic antigravitațional

mi-am lipit pe față același zâmbet căznit

rămas de la ultimul Halloween

fără niciun motiv plauzibil

de ce naiba aș vrea să știu…

Palatul prințesei seamănă constructiv cu Château noir, diferă numai culoarea pietrei, care este albă. Suntem așteptați de un majordom cu aceeași ținută țeapănă ca și a lui David. După politețurile de rigoare mă invită înăuntru. Prințesa, o femeie de vreo treizeci de ani, blondă, cu ochii verzi, stă răsturnată provocător într-un fotoliu somtuos, picior peste picior. Poartă o rochie neagră, destul de scurtă, fiindcă îi observ linia perfectă a coapsei da capo al fine.

- Vă mulțumesc…

m-am trezit încă o dată din moarte

din somn

noaptea e ca un fel de Golgotă la capătul zilei

murim în fiecare noapte câte puțin

ne tragem sufletele ostenite lângă inimi

o zi întodeauna e prea mult chiar și pentru un suflet

nu ne mai ajunge timpul pentru câte avem de făcut

nu  mai avem răgaz să fim tandri

să ne privim în ochi

ne iubim instictiv ca…

 Sala de mese este cu adevărat impresionantă. Ferestrele din cele patru părți ale încăperii, acoperite de perdele portocalii, curg până aproape la nivelul pardoselii, creând o admosferă caldă, familială. Masa, întinsă dintr-un capăt în altul, acoperită cu o față de masă albă, brodată, geme sub greutatea porțelanurilor, tacâmurilor din argint, paharelor de cristal, vazelor orientale, pline cu flori, deși iau masa singur. David Carter își arată experiența de fost majordon,…

 într-o zi te redescoperi

în aceeași zvâcnire irațională... de pleoapă

restrâns dramatic  în timp

comprimat

redus la un cadru pe o peliculă fotosensibilă

cu milioane de cadre

un negativ care se autodevelopează în cea mai obscură cameră

a minții

a Eului

despre care nu știu mare lucru

dar care răbufnește adesea de unde nu…

 Din Mercedesul E-Class Cabrio, oprit la capătul piațetei, coboară Voquin, îmbrăcat într-un costum elegant Armani, blemarin, și-mi face semne cu mâna. Ne îmbrățișăm prietenește sub privirile curioase ale lui Coulbert, care abia așteaptă să fie prezentat.

   - Încântat! se formalizează el repede. De ce am senzația că v-am mai văzut undeva?

 - Poate mă asociați cu altcineva, fandează Voquin,…

 toți suntem vinovați

aprioric

mai întâi în fața lui Dumnezeu

fiindcă ne-am născut din fructul păcatului

apoi în fața Codruței Kovesi

Înaltei Curți

nimic nu-i mai condamnabil decât faptul de-a fi

toți mințim despre trecerea noastră prin viață

dăm șpagă

constituim grupuri infracționale

cârtim

ne batem copii

nevestele

cumpărăm…

Trebuie să recunosc că arhitectura Parisului depășește orice închipuire. N-am mai văzut atâta artă, eleganță, măreție și patină istorică la un loc. E drept că expertiza mea în materie nu mă ajută prea mult (fiind aproape inexistentă!), dar despre  Paris nu pot spune decât lucruri frumoase, ba chiar  „Paris, je t'aime”, așa cum scrie pe toate afișele și reclamele liminoase din oraș. Ghidul cumpărat chiar din aeroport îmi dezvăluie amănunte despre istoricul Luvrului, pe care le știm cu…

Parcă a fost ieri

debaraua noastră s-a umplut de tablouri

înrămate

a devenit un mic Louvre

întodeauna ne-a plăcut să ne înrămăm amintirile

să le pictăm pe câte-o bucată de pânză

apoi să le expunem ca pe niște tablouri

într-o expoziție a sufletului

una câte una

să ne fie mai ușor de ajuns

în minte amintirile stau ca…

mie mi-ar fi ajuns şi o frânghie întinsă

chiar şi o potecă îngustă cu pietre şi praf

nu era nevoie de un pat ca să facem dragoste

ne-am fi putut iubi şi pe o sârmă de telegraf

mie mi-ar fi ajuns şi plânsetul din frunze

chiar şi tăcerea surdă a crinilor ucişi

nu era nevoie de ochi ca să facem dragoste

ne-am fi putut iubi şi cu ochii…

Îmi petrec restul zilei cu bucătăria și scrisul. Mâncarea pe orice vas de croazieră, inclusiv pe „Princess”, este o mizerie. Fiecare armator își are regulile sale care nu corespund cu regulile nimănui și, în niciun caz, cu regulile pasagerilor. Eu, de exemplu, am regulile mele. Știind că drumul durează fix zece zile, niciodată mai mult, îmi asigur necesarul de alimente din țară și-mi gătesc singur, după o rețetă proprie. Regimul acesta alimentar sever mă menține în formă (atâta câtă…

Pentru omul de rând posibilitatea de a pleca într-o croazieră cu punct terminus British Virgin Island, Panama, Bahamas, Seychelles, Niue, Samoa, Nevada, Hong Kong, Caraibe etc., la bordul unui vas transatlantic, rămâne un vis, cei mai norocoși reușesc o dată în viață (cu prețul unor mari sacrificii!), beneficiul lor mărginind-se, cel mai adesea, la o simplă și plictisitoare plimbare cu vaporul. Pentru mine, care călătoresc cel puțin o dată pe lună către Caraibe, lucru acesta a devenit banal,…

în mii de cioburi am găsit oglinda cu turcoaze

pe care cineva gravase chipul lui Hristos, în varianta tristă,

și răsturnat fotoliu din odaie, gen mangustă...

mă văd în cioburile astea  în mii de ipostaze

cu-obrajii lăbărțați, turtiți, ca-ntr-o pictură suprarealistă

într-un vârtej caledoscopic care mă dezgustă.

 În patul meu Louis Philippe este-o femeie…

“L'etat c'est moi !”

Puterea regilor daci nu era despotică, aşa cum a ajuns in zilele noastre, fiind controlată de tarabostes (nobilimea iniţiată) şi de comaţi (oamenii de rand), care aveau întotdeauna un cuvânt greu de spus in problemele importante ale ţării. După cucerirea romană şi fuga dacilor in munţi, unde au apărut obştile, conducătorii acestora erau bătrânii, purtătorii legilor străvechi şi a rânduielilor,…

De departe aud târşându-şi bocancii

Conştiinţa de sine:

   - Bună ziua, iubitule, îmi şopteşte

din mine.

Nu-i răspund, dar o simt cum mi

se-mprăştie-n sânge

vicleană

cum îşi împleteşte picioarele după

spatele meu ca o curtezană

 sau cum plânge.

   - Nici nu ştii, iubitule, de câte ori

am vrut să te…

aici

pe malul mării

mi-am regăst  pasărea albă

a liniștii

nicând nu privisem cu atâta

nesaţ

linia voluptoasă  a ţărmului

nisipul cu reflexe de aur

pierdut în albastru copleșitor și sufocant

al cerului

femeile învelite în cărnuri disgrațioase

desprinse parcă din pânzele terifiante

ale lui Goya

mă simt ca și cum m-am născut a doua…

George Ispas refuzase să-și denunțe colegul de muncă, prieten de familie, de altfel, care fusese numit de curând într-o funcție politică importantă la nivel de județ.

- Nu pot să declar că i-am dat bani ca să-mi înlesnească nu știu ce contract, îi mărtirisise el soției, fiindcă nu este adevărat!

Femia, cu zece ani mai tânără decât el, avu o sclipire de răutate în ochi.

- Bine că alții pot!

- Îți dai seama ce…

Prima noapte de dragoste trecuse repede, ca un vis. Zorii dimineți îi găsiseră sfărșiți.

- Mi se închid ochii! articulă ea abia perceptibil, punându-i o mână pe piept. Ai fost minunat,dragule, dar nu m-ai ascultat deloc! Te rugasem să fii prevăzător!

- Asta a fost la început! mormăi el. Recunoaște că te-a luat și pe tine valul!

- Nu neg.

- Nici n-ai avea cum!

- Întrebarea e ce ne facem…