De la Zamolxe la Tezcatlipoca

[Aurel Conțu]

“L'etat c'est moi !”

Puterea regilor daci nu era despotică, aşa cum a ajuns in zilele noastre, fiind controlată de tarabostes (nobilimea iniţiată) şi de comaţi (oamenii de rand), care aveau întotdeauna un cuvânt greu de spus in problemele importante ale ţării. După cucerirea romană şi fuga dacilor in munţi, unde au apărut obştile, conducătorii acestora erau bătrânii, purtătorii legilor străvechi şi a rânduielilor, numiţi înţelepţi sau moşi. Ei s-au bucurat întotdeauna de preţuirea şi de respectul obştii, lucru care s-a păstrat de-a lungul vremii până aproape de noi. Astăzi, urmaşii regilor de odinioară şi a taraboştilor, descălecaţi parcă din cotloanele cele mai întunecate ale istoriei, au pierdut orice respect pentru bătrânii patriei, abandonându-i sau cerându-le sacrificiu suprem : moartea. Doar popoarele sălbatice şi nomade, precum triburile din Aracan, Battakii din Sumatra, Cachibas şi Tupi din Brazilia sau cele Wendi din Europa, îşi ucideau sau lapidau bătrânii. Imaginea bătrânilor aruncându-se din copaci pentru a fi omorâţi şi mâncaţi de proprii lor fii este zguduitoare. De la sacrificiile făcute în numele lui Zamolxis (aruncarea victimilor în vârful suliţelor) la cele făcute în numele zeului aztec Tezcaatlipoca (smulgerea inimilor din piepturile victimilor şi mâncării acestora) până la lipsirea victimelor de mijloacele existenţei nu există nicio deosebirea : s-au schimbat doar metodele şi ...călăii. La azteci călăii se numeau chacahlmecas.