Sub zări anonime, din spume de vânt

printre cârduri nocturne de făclii sfâşiate,

îmi sapă-n timpane şi mă latră-n delir

stări legendare… profeţii prăfuite.

De sfârâie osul şi carnea lovită,

n-am vreme de soare, n-am clipă de viaţă.

Un zbor întrerupt atinge pământul…

toti morţii-mi asaltă suflarea deodată.

 În sunetul minţii tarziul asaltă…

îmi stă peste  zori discret, un deşert,

şi sapă şi sapă…

M-aş îndemna să trec prin fapta apei,

că trupul mi-e uscat şi mi-e rugină.

Prin vadurile vechi, mister si vină,

m-aş îndemna să trec în somnul pleoapei.

Spre Crucea Vie veşnic să-mi duc urma

şi să mă curg ca trupul în păcat.

Acolo, unde totul e uitat,

m-aş îndemna să-ntorc în mine cârma.

Să duc o clipa-n naştere permisă

de ceruri negre şi de fade lumi,

de nume mari crescute cu…

Te blestem, când la uşă o vrajă

însetată vine să-ţi soarbă din lacrimi,

să  nu poţi să te mişti să-i stai strajă,

întristat, să te-afunzi între patimi.

Să mai vrei înc-o droaie de-amiezi,

să le scurmi printre bolţile albe

şi-un târziu să-ţi aducă zăpezi

dintr-un vid, peste genele calde.

Să te treci printre faptele lumii

în genunchi pân la capăt de vis…

din oceanul durerii,…

Să-ţi cer iertare,

că nu mi-am deschis pieptul să te trec prin

amiaza geruită de vise efemere,

să te reflecţi într-un sâmbure de măslină

cu abstinenţă cu tot...

în loc de inima

ti-aş zidi o imensă cetate…

de-ar fi să te refac.

Să mă absorbi, cum soarele planetele verzi:

într-un mod abstract

ca aburii cosmici, te-aş trece pe sub tălpile ude

împletindu-ţi cenuşa într-un ultim joc.

Recunoaşte-mi întunericul şi-ţi voi da…

Eu sunt mister închis sub multe semne de-ntrebare,

Iar tu, un vis de nedescris din somnul dulce în uitare.

În primăverile din mine sunt albe flori şi codri verzi,

Izvoarele în curgeri line printre bogatele livezi.



Eu sunt cu rădăcina-nfiptă în timpuri vechi de adevăr

Când multe semne de-ntrebare curgeau din ochii tuturor,

Iar tu, duşman cu ochi de foc ce-n măr închisu-ţi-ai un neam,

Un ochi viclean făr de noroc, ucis de coasta lui Adam.…

Îmi creşte-un braţ din rădăcină,

Din setea de-a mai înverzi.

Voi nu vedeţi că port lumină

Din timp străvechi spre a-nfrunzi?



La margine de caldarâm

Vă las ceva din visul meu

Adânc înfipt în zbor bătrân

Dar neînvins de pasul greu.



De ce miraţi priviţi în formă,

Cu desfătări fără de zări

Şi-ngenunchiaţi pe-aceaşi urmă

Ciuntită de un azi şi-un ieri?



Când imploraţi la fel ca mine

Necuvântatul adevăr,

Mai greu e să…

E gândul nins de-o palmă, un gol de început,

prin cercurile toate, în lung ecou de lut.

E mistic si intact altarul unei frunze,

la jugul stării mele, chenarele obtuze.



Sub vraja unei umbre, bolnavele frunzare

se-ntrec  extaziate, ca timpu-n secundare.

La un comând se pleacă un secol de-aşteptare

înlăcrimând pustia eternelor hotare.



E-al Slovei sclav de moarte cromatica mirare

de-nsingurare-n săbii, ogivă încleştare,

că-n mii de…

Tăcerea mea,

nu seamănă cu niciuna din tăcerile lumii!

Ea cântă din pana gândului

şi din fluierul osului, ca o Privighetoare.

Cunoaşte durerea inimii mele,

adevărul şi truda drumului.

Creşte triumfală îmbrăţişându-mi moartea dură,

încălzită de soarele destinat păcatului: cel fără de voie…



Ca orice forţă uzată,

mă-ndeamnă să mă-ntorc  fără nici-o vină,

în pleava rătăcitelor palme…

Nelegiuita! Se hrăneşte cu amăgire,

legându-se…

Timona virtutei

îmi dictează sensul până după ceafă

şi clapa apăsată a sunetului,

literă cu literă, pe albul mai alb

decât albul zăpezii.

Putred în scorţă…



Respirând bulele de sare

ale unui cântec sublim,

cu trup şi suflet,

cineva îmi face loc

vlăstărind uscătura,

pe alea vântului.

Iminent, în teaca iluziilor…

ţărus princiar

de care se leagă cerul

şi climatul braţelor mele.



Trebuie să joci mărunt

să…

Cu picioarele trase

prin coarnele păcatului,

urme de cenuşă ,

se desprind de rosturile gurii.

Inundată-i de ceaţă,

câmpia nechibzuitului.



Dar cine-i Şarpele,

când jertfa inelului cade-n uitare?

Sângele pur?!...

Beţia irosită de fantasme?!.

Ca timpul acesta…

îmi sună sfârşitul

prin potirul gol de cristal.



Şi ce, dacă arborele roditor

îşi scutură  seva în blesteme pulsatile!?

Curg mir…

Prin bătăile ceasornicului trece,

cum oglinda spartă-ntre tăceri.

Anii fug şi de-or mai fi vreo zece,

va simţi că nu mai sunt ca ieri.

Se adună-n miezul sec al iernii,

să închege -n sânge orizonturi.

Dus de valurile sparte ale vremii,

un pribeag, pe-nlăcrimate fronturi.

Mai presus de El, e clipa vieţii,

prin vinele otrăvite de morminte.

Peste tâmple-i cad grăbiţi nămeţii

timpului…