sicriul de sticlă

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

 

 

sicriul meu de sticlă e neîncăpător

își ține duhu-n oasele de cretă

c-o răsuflare smulsă din aripi de Condor

de m-ai opri o clipă

din vraja undelor de dor

mă leg de tine stâncă în risipa

 

 

prea lunga mea trăire de neînvingător

își toarnă în laringe chinul pâinii

e prea târziu la mine

și prea din vremea lor

iar creta albă roasă

 se-ntoarce către sine

 

mi-e ceața tot mai deasă

și aburii mă dor

perdele de nămeți

îmi meșteresc șederea

pentru un timp mai lung de noapte

sub un rid

căzut să fiu din zboruri

pe-alunecări de vid.

 

Îngenuncheat în carja albă de os pălit

un munte de imagini

în diferite forme

în fața mea se-apleacă

 de vârful lui mă prind

și ridicându-și poala

mă pune iar în rid

de-nlocuire oarbă

cu-n ochi albastru-n sânge

și-un deget pe sub lut

 

să definesc un rost al plânsului silabic

mă-ntorc în sub ideea de tandru Trubadur

un eu

cel de sub mască în murmur de izvor

și te provoc să-mi descifrezi cuprinsul