În strângere promisă

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

 

M-aş îndemna să trec prin fapta apei,

că trupul mi-e uscat şi mi-e rugină.

Prin vadurile vechi, mister si vină,

m-aş îndemna să trec în somnul pleoapei.

 

Spre Crucea Vie veşnic să-mi duc urma

şi să mă curg ca trupul în păcat.

Acolo, unde totul e uitat,

m-aş îndemna să-ntorc în mine cârma.

 

Să duc o clipa-n naştere permisă

de ceruri negre şi de fade lumi,

de nume mari crescute cu minciuni,

ca fapta scursă-n strângere promisă.

 

M-aş îndemna cu-n strigăt vertical

să mă aşez ca timpul sub o grindă,

sa plec tăcut când stările inundă,

cu gândul prins în pasul funerar.

 

 Prin porţile deschise de-ntunerici,

când foarte simplu-i de ajuns şi treci

cu zborul gri, să pendulez pe veci

din geruri, o armată de biserici.

 

Şi când de boala-n vis fragilul moare

şi nu ai timp să cresti iarba speranţei,

dezvăluind reflecţia nuanţei,

te simţi străin. Al dracului uitare!

 

M-aş îndemna atins de nepăsare,

un râu de umbre-n degete sa-mi curg,

să trec usor prin cioburi de amurg,

să am şi eu un azi ca fiecare.

[Petru Făgăraş]

"să trec usor prin cioburi de amurg,

să am şi eu un azi ca fiecare."

Drumul spre interior este lung...si daca maine va fi azi , uita de ieri!...Minunat poem venit din interiorul fiintei tale de o deosebita sensibilitate1 Felicitari, Lumi!

Cu drag si pretuire, Petrica