Octavele mirării

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

E gândul nins de-o palmă, un gol de început,
prin cercurile toate, în lung ecou de lut.
E mistic si intact altarul unei frunze,
la jugul stării mele, chenarele obtuze.

Sub vraja unei umbre, bolnavele frunzare
se-ntrec  extaziate, ca timpu-n secundare.
La un comând se pleacă un secol de-aşteptare
înlăcrimând pustia eternelor hotare.

E-al Slovei sclav de moarte cromatica mirare
de-nsingurare-n săbii, ogivă încleştare,
că-n mii de spaţii orbii cutreierând în noapte,
tainic la jertfă-s daţi, cu tălpile-nghimpate.

Adâncuri mov-albastre -împărăţii în sine,
veşnic topite-n sare şi sub priviri letine,
sărbătoresc  sub ceruri ruginile iubirii,
cu lacrima zăpezii…oglinda-nchipuirii.

Sunt izgonite-n nopţi la moartea unui vis,
cad în sub firi ecouri cu tot cu Paradis.
Colindă-n tocul uşii întreaga lor livadă,
de cer ne sădesc clipe sub pragul de zăpadă.

Să ne arate orbii cu aripa pe-o dungă;
cum văd ce nu văd ochii cu-a lor privire lungă,
cum plânge lira-n sonuri, ca văzul lor tăcut,
de-i gândul nins de-o palmă, un gol de început.