Vine toamna şi nu ştiu de ce

simt cum mi se dezgoleşte sufletul

şi cuvintele mor pe rând.

Mă simt ca un pom desfrunzit, solitar...

Îmi cad dorurile din piept

ca verile pe care le-am lăsat în urmă...

Iubitule,  

aprinde-mi o flacără de veghe,

la graniţa dintre anotimpuri.

Desenează-mi speranţa,

pe ultima frunză ruginie.

Ascunde-o bine

până la primavară...

Aştept să-mi fie…

În aerul acela închis, stătut, până şi păianjenii rămăseseră inerţi. Atârnau de pânze,  istoviţi, în aşteptare, ca şi cum nu mai aveau loc unde să şi le brodeze şi îşi proiectau altă strategie. În cameră nu se mai văruise de câţiva ani de zile iar pereţii erau afumaţi de la maşina de gătit veche, dotată cu o plită la care se gătise, probabil. Avea chiar şi sobiţă ataşată acesteia unde se făcea focul iarna, semn că mai locuise cineva aici. Aproape tot peretele unde se afla patul era acoperit…

Când, la vârsta singurătăţii,

copilăria îţi mângâie sufletul

şi tinereţea face să-ţi pulseze-n vene miere,

este semn că moartea

îţi este cea mai dulce şi fidelă prietenă

şi, nimic nu mai contează...

***

Când pictezi maci roşii pe un perete alb

culorile se întrepătrund aşa de bine

încât ai impresia că viaţa este o iubită

pe care ţi-ai dorit-o întotdeauna,

dar, pe care nu ai preţuit-o decât în ultima…

A fost odată un fir de iarbă

Ce, în fiecare primăvară încolţea.

Soarele, din ochi voia să-l soarbă,

Când, firul de iarbă, ca un Făt-Frumos, creştea.

Gâzele şi fluturii se odihneau

Pe firul mlădios şi-ademenitor

Şi, vai, din când în când mai chicoteau,

Făcându-l din ce în ce, cuceritor.

Dar, într-o zi, vântul, foarte gelos,

Pe înălţimea, culoarea şi succesul lui,

Veni şi-l întrebă cu glas mieros:

-        …

Câteodată, prietena mea, moartea,

(cu care m-am împrietenit de când m-am născut,

şi care îmi şade în spate ca o frică),

mă ia din când în când în excursii meditative.

Stau ghemuită într-un colţ invizibil,

închid ochii şi călătoresc pe firul imaginaţiei…

Cerul mi se arată ca un platou uriaş

Aidoma amfiteatrelor greceşti.

Privesc ruinele ca pe nişte dantelării

prin care pătrunde o lumină difuză

şi asist la…

Într-o zi, stăteam ghemuită

într-un văl de ceaţă densă .

Simţeam greutatea gândurilor;

unele nu-mi dădeau  pace, mă incomodau

doream să scap de ele dar ceva mă împiedica…

 Atunci am vrut să le pun în ordine.

(pentru că se băteau cap în cap

ca într-un război psihologic în plină criză

pe care numai eu trebuia să-l rezolv).

“Nu am altă soluţie - zic-

decât să mă transform în zeiţa Themis

să le aşez pe două…

Calc de la un timp pe poante,

să nu deranjez viaţa.

Mi-e teamă să nu lovesc cu imaginaţia

clopotul universului

şi odată pornit să trezească

toata nimicnicia omenirii

născută dintr-o eroare a tehnicii moderne.

Ce dezastru ar fi! Toate vor fi cu susul în jos.

Lumea ar călca pe nori,

i-ar frământa sub picioare ca pe o pâine.

S-ar umple de păcate,

căci după cum ştim

pâinea…

ruinele îmi dau senzaţia de rece

miroase a carne moartă ca după un război

liniştea sinistră coboară peste noapte

prin pâcle de ceaţă dansează diavolii în cercuri

invitându-l pe Faust s-asiste la sărbătoarea lor

este noaptea valpurgiei

şi liliecii zboară dezordonaţi spre o anumită ţintă.

păşesc în tunelul timpului

ca şi cum m-aş întoarce la începuturi

când liniştea era spartă de dansul zânelor

în acord cu primăvara…

Dragii mei, intrucat nu am reusit sa ajung la Iasi, la lansarea cartii mele, le multumesc celor care au onorat aceasta lansare in lipsa mea, fiind intr-un numar mare.

Ii multumesc in mod deosebit doamnei Didina Sava care a prezentat cartea la fel ca un adevarat critic literar, domnului Liviu Apetroaiei care a punctat cateva concluzii, Marioarei Visan care a citit frumos mesajul meu si nu in ultimul rand, doamnei Rodica Rodean care a facut ca aceasta carte sa fie prezentata in cadrul…

Postfata: Maria Cornelia Posteascu

Design si ilustratii coperta: Maia Martin

Pe Maria Cornelia Postescu am intalnit-o virtual, intr-un cenaclu literar online, cenaclu care exista si in realitate si care se numeste “Lucian Blaga” din Sebes unde am fost invitata de administratorul siteului…

 …

Alexia s-a întors din vacanţa de primăvară pe care a petrecut-o la munte împreună cu părinţii ei. O anunţaseră pe bunica prin telefon că vor ajunge la prânz. Au găsit-o făcând curăţenie în chioşcul de la marginea livezii; îi aştepta să ia masa împreună aici, unde puteau contempla o privelişte frumoasă spre livada care strălucea în alb, de la florile pomilor fructiferi.

Soarele se juca cu norii, pe cer: ba se ivea iar razele răspândeau căldură şi mângâiere, ba se ascundea de după un…

dă-mi mâna ta

să se contopească în mâna mea

să ne unim liniile iubirii

să le simţim reverberaţiile

şi apoi să le măsurăm

temperatura...

să aruncăm privirea

în apele line

din căuşele palmelor

să ne citim liniile vieţii

în cercurile concentrice

ca inelele

din trunchiurile copacilor...

într-o bună zi

ne vom scrie destinul

în cartea vieţii

pe unul dintre cei şapte…

Diana se hotărî cu greu să meargă singură în concediu. Prietena ei nu a putut să-şi ia concediu în aceeaşi perioadă ca să o însoţească, aşa că, la insistenţele acesteia îşi cumpără un bilet la mare, în staţiunea Neptun.

-          Nu am plecat niciodată singură! Mă simt atât de prost că nu sunt însoţită!

-          De ce trebuie să gândeşti aşa?spuse prietena ei. Sunt atâtea femei singure pe lumea asta care pleacă în diverse călătorii neînsoţite şi nu îşi mai fac atâtea…

Cineva, îmi spunea deunăzi: mi-aş dori pe cineva pe care să pot să-l fac fericit ca atunci când va ieşi pe uşa, să îşi dorească să se întoarcă repede, acasă.

Cine nu îşi doreşte să fie fericit? Sunt foarte mulţi oameni care îşi doresc lucrul acesta, dar: ori sunt neputincioşi, ori din prea mult orgoliu, nu reuşesc. Principalul motor este sufletul ; trebuie să ştii cum să îl hrăneşti.

Cât te costă să fii sincer, maleabil, tolerant, tandru, să îi doreşti binele, aproapelui tău?…

Plec la plimbare pe stradă

Ma îmbrac în umbra mea

O port ca pe a doua haină

Uneori mi-e largă, alteori, strâmtă.

Depinde de soare;

Mi-o desenează în urmă sau în faţă

Atunci când,

Chiar ea se ia la întrecere cu mine.

Mă întreb uneori,

De ce paşii nu au umbră?

Ei lasă doar urme pe unde calc,

Urme încărcate cu griji sau bucurii,

Desenând  parcă, scurgerea sufletul meu...

Mă uit în…

Pomii au bătut din palme

şi toate florile

s-au transformat în îngeri.

Buchete  ruginii de liliac

păstrează parfumul amărui

al iubirilor pierdute.

Primavara se încheie

cu nebunia florilor de salcâm

iar vara vine tiptil

 pe tril de ciocârlie.

Munţii îmi îngână

o simfonie de dragoste

închisă într-o colivie

împletită din fire de dor

de parcă ar împărţi

amintiri din altă…