Poveste de început de primăvară ( VI )

[Vasilica Ilie]

-      Alo? Da! Ştefan?

-      Sărut mâna, Ilinca! Ce faci?

Vocea lui se simţea altfel decât în prima zi după accident.

-      Bună! Aşteptam cu sufletul la gură, veşti de la tine! Spune-mi, cum se simte fiul tău?

-      Mulţumesc bunului Dumnezeu, este în afara oricărui pericol, mi-a confirmat şi medicul. Nu de alta dar credeam că îl voi pierde şi pe el, aşa de disperat eram când am plecat din Sinaia spre Bucureşti.Nu ştiu cum am ajuns teafăr în Bucureşti fiindcă am condus cu mare viteză, să ajung mai repede.  Acum l-am văzut, am putut să stau de vorbă cu el şi m-am mai liniştit. Îţi voi povesti totul când vin în Sinaia să te iau când terminini sejurul. O să vin mai devreme cu o zi, s-o petrecem împreună.

-      Slavă Domnului, m-am mai liniştit şi eu, m-am gândit tot timpul la voi. Eu zic să stai liniştit, eu o să mă întorc în Bucureşti mai devreme, nu mai pot rămâne aici singură, vreau să fiu alături de tine.

-      Îţi mulţumesc, nu sunt singur lângă fiul meu, este şi iubita lui care nu a părăsit spitalul, stă zi şi noapte alături de el. Aşa am reuşit să facem cu schimbul, să putem rupe câteva ore de somn, fiecare.

-      Mă bucur atunci că v-aţi mai liniştit! Vin atunci,  maine sau poimâine în Bucureşti!

Fără tine nu mai pot rămâne aici.

-      Ilinca, atunci, vin poimâine să te iau. Acum, când ştiu că este bine fiul meu, o las pe viitoarea mea noră cu el.  

-      Cum vrei tu, Ştefan, dar nu vreau să te deranjezi, ai problemele tale şi te înţeleg! Să nu crezi că nu îmi face plăcere să vii, deja îmi este dor de tine!

-      Pai, tocmai de aceea, şi mie îmi este dor de tine! Vin de dimineaţă, petrecem câteva ore împreună şi ne întoarcem în Bucureşti, spre seară. Ce zici?

-      Dacă tu poţi, ar fi ideal!

-      Ok! Poimâine, de dimineaţă voi fi în Sinaia!

Ilinca era fericită. Îi venea să chiuie de bucurie la fel ca un copil care câştigase ceva ce îşi dorea,  de la părinţii lui. Dar se gândi imediat la ceea ce a spus Ştefan:  „Nu de alta dar credeam că îl voi pierde şi pe el”...adică, a mai pierdut  pe cineva? Nu cumva, pe soţia lui? Ştefan este văduv? Abia aştepta să vină, să se lămurească şi de acest lucru.

Se făcu frumoasă şi plecă la masa de prânz. Acolo o aştepta Gicu îmbrăcat într-un costum de vară de culoare bej. Sosise mai devreme şi nu comandase încă meniul.

Când o văzu, se lumină la faţă. Ilinca strălucea. „Am iubit-o tot timpul, am fost un prost că am pierdut-o în tinereţe, acum nu mai vreau să o pierd” işi spuse. Se sculă, îi aşeză scaunul şi o invită să ia loc.

-      Te-am aşteptat, nu am comandat nimic!

-      Mulţumesc! Mă aştepţi de mult?

-      De o viaţă, draga mea!

-      Gicu, haide, să fim serioşi! Dacă vrei să ştii, îmi este chiar foame!

-      Uită-te pe meniu, eu l-am studiat şi m-am gândit ce să comand.

Ilinca se uită pe listă şi îşi alese imediat meniul: ciorbă de văcuţă, friptură de pui cu legume şi ca desert, profiterol. De când se operase de vezica biliară, mânca mai uşor, se ferea de carne de porc şi de grăsimi, în general.

Gicu îşi alesese deja o ciorbă cu perişoare şi un cotlet de porc cu cartofi franţuzeşti gratinaţi iar ca desert, papanaşi cu brânză şi smântână.

-      Ce vrei să bei, o întrebă?

-      Apă plată, beau de obicei.

-      De data asta, te invit la un pahar cu vin roşu.

-      Nu te refuz, un pahar beau dar vreau şi apă plată.

După ce au servit masa şi au mai discutat despre lucruri cotidiene, el i-a propus din nou să meargă la plimbare cu maşina, prin împrejurimi.

-      Propun să mergem până la cabana „Trei brazi”. Nu am mai fost de mult, ce zici?

-      Nu merg, Gicu. Uite, dacă vrei, mergem pe jos şi ne plimbăm prin Sinaia.Vreau să stăm de vorbă.

-      Nu ştiu de ce mă respingi aşa, parcă am fi copii, nu doi oameni maturi, liberi, care ar

putea să se împlinească, acum. Bine, atunci te invit şi la o cafea vorbită! Acolo putem să discutăm despre ce vrei tu.

Au mers pe jos o bucată de timp şi s-au oprit la terasa unui restaurant, aproape de o pădure de brazi. Gicu a comandat cafea pentru el şi un cappuccino pentru Ilinca, aşa a dorit ea. Îşi aprinse o ţigară şi zise:

-      Haide, sunt curios, ce vrei să-mi spui!?

-      Uite, Gicu, vreau să fiu foarte sinceră cu tine. Eu am pe altcineva, nu vreau să mă incluzi în  planurile tale.

-      Glumeşti! Unde este acea persoană, de ce nu este cu tine aici?

-      A fost, dar a plecat fiindcă are o problemă de rezolvat. Poimâine se întoarce.

-      Eu credeam că încă eşti supărată pe mine din tinereţe că te-am trădat. Ilinca, eu m-am însurat din obligaţie, fosta soţie rămăsese însărcinată iar eu, cum mă ştiai, am fost un gentlemen. Dacă tu ai fi fost lângă mine, nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Pe tine te-am iubit întotdeauna!

-      Te-am rugat să nu mai vorbim de trecut! Ce-a fost a fost, nu mai putem întoarce timpul înapoi!

-      Ilinca, sincer să fiu, nu credeam că aşa, o femeie ca tine este singură, acum! Meriţi tot ce este mai bun! Dacă erai singură, nu te mai lăsam să îmi scapi ca în tinereţe! Îl felicit pe acela care te-a cucerit!

-      Mulţumesc, Gicu! Acum, dacă ştii cum stau lucrurile, îţi propun să ne întâlnim doar la masă şi să ne facem programul fiecare, pe cont propriu. Tu, când pleci?

-      Poimâine, spre prânz!

-      Ai tot timpul să mergi la plimbare, la cafenele, poate întâlneşti vreo persoană cu care să-ţi petreci timpul, cât mai stai. Eşti încă un bărbat atrăgător! îi spuse ea .

-      Ilinca, nu mai sunt puştan, vreau ceva serios! Femei se găsesc pentru aventuri. Mie îmi trebuie o femeie pe care s-o simt că vrea să mergem împreună pe acelaşi drum, cât o mai fi de mers.

-      Gicu, vreau să-ţi pun o întrebare indiscretă: tu, de când eşti divorţat nu ţi-ai găsit o femeie aşa cum zici că ţi-o doreşti?

-      Sincer? Nu! Am găsit doar pentru necesităţi fiziologice, legături ce nu au durat mai mult de câteva luni. În ziua de astăzi, femeile nu se mai înhamă la ceva serios.

-      Cred că acelaşi lucru zic şi femeile despre bărbaţi. Ei caută numai aventuri. Crede-mă, că de când am divorţat, mi-a fost teamă de acest lucru şi am refuzat bărbaţii care îmi propuneau de la prima întâlnire să merg la ei acasă sau se autoinvitau la mine. Un bărbat care te place şi care te vrea pentru drum lung nu îţi face propunerea din prima să se culce cu tine. Dacă nu există cunoaştere cât de cât şi acea atracţie între cei doi ca totul să vină de la sine, degeaba! Este adevărat, că acum, nu mai este ca în tinereţe, cum a fost cazul la noi, cu iubire platonică, acum suntem oameni maturi, în toată firea, se poate clădi o relaţie intimă mai repede, se zice că până nu trăieşti cu cineva în casă nu poţi să îl cunoşti îndeajuns. Dar vezi că şi aici îţi trebuie multă înţelepciune pentru că, fiecare vine dintr-o altă căsătorie, fiecare are altă mentalitate, fiecare are copii, sunt legaţi de nişte lucruri complexe, prejudecăţi. Intervin o serie de aspecte  care necesită depăşirea greutăţilor interioare şi exterioare, dar nu se pot face fără comunicare, voinţă. De aici se ajunge la comuniune, armonie, iubire şi când există acestea, intervine şi acel spor în doi. Este adevărat că atunci când doi oameni se plac, pot comunica şi din priviri, prin gesturi, dar atunci când sunt de discutat lucruri serioase, importante,  trebuie să comunici, atracţia se transformă în dorinţă. Dorinţa înseamnă a acţiona, a cunoaşte, a face planuri pentru amândoi. Sunt foarte multe de discutat pe această temă. În general, oamenii se grăbesc, sunt superficiali, de aceea nu au răbdare de a se cunoaşte unul pe celălalt; dacă un bărbat este refuzat de o femeie de la început, părerea este deja formată: este o tipă plină de prejudecăţi, proastă, de ce să-mi pierd timpul cu ea? Sunt destule; alta, la rând! Haide, recunoaşte că aşa este!

-      Îţi dau dreptate până la ultima frază. Însă nu trebuie să bagi toţi bărbaţii în aceeaşi oală!

-      Pai, cred că nu ai fost atent: am spus că, în general, oamenii, care pot fi atât femei cât şi bărbaţi. Eu sunt conştientă că există şi femei şi bărbaţi superficiali sau  bărbaţi şi femei care ştiu ce vor şi nu trebuie să-i băgăm în aceeaşi oală pe toţi, aşa cum ai spus şi tu. Şi nu ştiu de ce, dar de la un timp calitatea morală a oamenilor, lasă de dorit. Să fie faptul că ne-am îndepărtat de la principiile de odinioară cu care am fost educaţi, adică: cinstea, respectul reciproc, respectarea cuvântului dat, iubirea aproapelui, ajutorul dat fără să aştepţi răsplată şi multe altele, care ţin de caracter?

-      Da, poate că ai dreptate dar şi pe vremea noastră existau şi oameni cu un caracter îndoielnic!

-      Da, dar îmi amintesc ca erau excepţii şi se făcea tot posibilul să fie ajutaţi să se îndrepte, să se integreze în societate, ori în ziua de astăzi nu se mai întâmplă lucruri din acestea, sunt lăsaţi liberi şi devin chiar un pericol public! Aminteşte-ţi, când eram elevi, când era unul mai slab la învăţătură sau nu avea posibilitatea să vină cu pacheţelul de mâncare, îl ajutam fiecare cu câte ceva, era spiritual acela de a fi uniţi, de a ajuta, de a ne bucura de realizările cuiva. Astăzi majoritatea au devenit individualişti, nepăsători, cu sufletul încărcat de resentimente, unul faţă de celălalt, puterea şi banul au ajuns să ia minţile oamenilor, nu mai exista bunul simţ, respectul reciproc, nu mai vorbesc de iubirea reciprocă.

-      Uite, vezi, Ilinca de aceea te admir eu pe tine, eşti o femeie care ştii să gândeşti, nu eşti o gâsculiţă cum sunt atâtea femei! La tine găsesc de toate: sensibilitate, pragmatism, feminitate, frumuseţe sufletească! Şi când erai tânără ştiai să discerni, ştiai să gândeşti lucrurile profund, era o plăcere să stau de vorbă cu tine, te-am apreciat tot timpul. Numai că nu a fost să fie să fim împreună şi toată vina eu o port.

-      Gicu, poate că destinul acesta a fost! Nu trebuie să ne învinuim pentru lucrurile care ne-au fost destinate. Este adevărat că şi noi greşim dar fără să ne dăm seama pe moment, apoi, regretăm. Nu trebuie să disperăm, trebuie să mergem înainte,  încrezători, poate viaţa ne rezervă alte şanse pe care le vom fructifica la timp şi nu vom mai greşi.

-      A fost o adevărată plăcere, reîntâlnirea cu tine, Ilinca! Mi-ar plăcea să rămânem prieteni, exact ca pe vremuri.

-      Fără îmbrăţişări şi sărutări, glumi Ilinca.

-      Doar îmbrăţisări prieteneşti şi sărutări de mâini, promit! Ne schimbăm numerele de telefoane?

-      Da! Numai să nu aştepţi să te caut, nu sunt un fan al telefonului. Nu îmi place să pierd vremea la telefoane trăncănind aiurea. Timpul, la mine este preţios, dau telefon numai când este ceva important de comunicat cu persoanele cunoscute şi, bineînţeles, atunci când sunt probleme legate de serviciu.

-      Lasă, o să te sun eu şi te invit la o cafea, să mai stăm de vorbă ca între prieteni.

 

                ( va urma)