M-AM NĂSCUT DIN IUBIRE - autor Iulică ŢENEA/Australia

S-au aprins în mine scântei albastre
şi nu le pot stinge cu nimic din afară
aleargă-n trup dezlegate copile sihastre
strălucind ca o lumina în viaţa mea amară

Unde-s zeii să-ntreb la ce masă să stau
şi ce aripi să-ntind către tine şi stele
din ce floare-minune nemurire să iau
să te ţin ca pe-o nimfă în bratele mele

Lunecând spre apus dupa tine am venit
m-am oprit ca un prunc la izvorul ascuns
şi apoi am pornit spre câmpul însorit
de maci galbeni şi fluturi roşii pătruns


M-am născut din iubire şi iubire primesc
îngerii mi-au dat aripi să ajung la iubire
am luat formă din vorbe ce adânc strălucesc
te aştept şi aici rătăcesc în neştire.

Distinse prieten Petru FĂGĂRAŞ, cu acest poem doresc sa particip la concursul de poezie organizat de Cenaclul Literar Lucian Blaga! Sper ca am postat bine. Tks.

                        SATUL MEU           

 

 

              Satul meu e amintirea  mamei,

              Năframa împănată legată înapoi,

              Caru-ncărcat mânat în pragul toamnei,

              De tatăl meu păşind pe lângă boi.

 

              Şi ce miros era în sat atunci,

              Venit din vii -  miros de busuioacă!

              Ţărăncile tăiau tuleii-n lunci

              Şi glumele curgeau, când era clacă.

 

              În pragul iernii îşi torceau fuiorul,

              La şezători în serile brumate,

              Iar doina suspina să le aline dorul,

              De soţul sau iubitul dus departe.

 

              Reînfloreau cireşii-n primăvară,

              Iar albul lor părea, ca un veşmânt ales,

              Ne revedeam cu drag în fiecare vară,

              La prispa strămoşească - pentru alt cules.               

 

              De satul meu, mă simt pe veci legat,

              Nu pot uita de locul meu natal!

              Deşi-s bătrân, din el de mult plecat,

              Îmi aminteşte că-s ţărână... din Ardeal!

 

          ( Poezie pentru Concursul "Paşii Profetului")

 

• Postat de Bianca Dobrescu în Mai 17, 2011
  

• Postat de Carmen Tania Grigore în Mai 17, 2011 

 

       altceva decât o stare de inspirație

 

 

poemul acesta are cumințenia

unei persoane țintuită

într-un cărucior cu rotile.

dependent de iubire

nu poate ieși în lume oricum;

uneori miroase a transpirație.

când se așează la cozi emoționale

aerul devine greu

apasă memoria cuvintelor

și zvonul nebuniei umblă

molipsitor printre oameni;

când e speriat de moarte

poemul se chircește entropic

 inima lui se înfoaie a porumbel

și năvălește afară.

 dă târcoale ochiului

apoi față în față

așteaptă

câteva semințe de mărturisire

Vai tie-autor Aurica Istrate

vai ţie nãdejde întinsã pe prag
sub tãlpi mirosind a virtute
cãdelniţã vie sculptatã-n gulag
din cuiburi de ochi nevândute

vai ţie-ndurare cerşitã-n genunchi
carboavã din ochi de cãlãu
cravaşã ce muşcã adânc din rãrunchi
chemare flãmândã de hãu

vai ţie pãmânt adormit peste prunci
nãscuţi, nenãscuţi, lepãdaţi
ajungã-te-al mamelor grele porunci
tranşee împleteascã-ţi soldaţi

vai ţie secarã, hranã de corbi
ascunsã sub bobul în pârg
vai ţie cãrare bãtutã de orbi
vai ţie tarabã de târg.

 

Cenuşile fragilului blestem

 

Tot mai adun scântei din vreme-n vreme,
din focul stins al celui vechi îndemn...
Sub zări o stare tristă groaznic geme,
răsună-n nopţi fragile de blestem.

Dorinţi, în rit de muguri ne adună
pe urmele lăsate-n bronzul viu,
şi-amar topiţi de sete până-n humă
mai dezgolim un cer pentru pustiu.

Ne prindem în tăceri ca depărtarea,
când plânsul a uitat să ne mai doară.
Nisipul din clepsidră arde zarea...
fugare clipe-n clopote de ceară.

Tot mai vioi himerele ne sapă
altare opaline-n flori de umbre,
sclipiri de-arginţi ce zidurile crapă,
duc adevărul vieţii în penumbre.

Zboară-n pereţi săgeţile privirii,
cum frigu-n sine dezvelit de linişti,
iar moaştele stau lumânări gândirii,
la osândirea spicelor pe mirişti.

Şi curge şi se prinde-n amorţire,
pe trunchiul putred lacrima simţirii.
În taină mii culori spre nemurire
la jug de gheaţă trag îngerii vorbirii.

Prin munţi de întrebări - rug de lumină -
răsfaţă-a duhului secătuit cuvânt,
şi întru pomenire cenuşile-I se-adună,
să mistuiască vraja prin ochiul de pământ.

Mână-n mână, pas cu pas-autor Gabi Negulei

În primăvară
Sufletul e ca un mugur nud
Ce se-nveleşte cu lumină.
Fiinţa-n gând se însenină
Pe firul ierbii verde, crud.

Şi mână-n mână
Pe alei, cu vremea,
Când cea din urmă spune
Că: „Va fi!”
Mă străduiesc să înţeleg
Auzul
Din glasuri jucăuşe de copii.

În vară, tot cu vremea,
Pas cu pas,
Ademenim cuvintele
În soare
Şi faptele să fie, ceas de ceas,
În contul toamnei
Roditoare.

Ca un profet,
Natura se descarcă
În paşi domoli şi uneori săltaţi,
Se-agită în culoare, să ne-nveţe
Că spre natură, toţi vom fi chemaţi.

ŢINTĂ-autor Corina Ofelia Corpodean

 

Afişai un calm perfect,

Scos din ramă, apretat,

Te credeai fără defect,

Imbatabil, calculat.

 

Dar te-a prins în mreje ea,

Fluturându-şi genele,

Şi –căzând- chiar dumneata

Ţi-ai pierdut …izmenele!

 

Nu te chinui-n zadar

-inimă de celochit-

Ea, subtil, şopteşte doar:

“punct ochit şi punct lovit!”

Nu credeti poetul- autor Cristi Iordache

 

Nu credeţi poetul când spune că-l doare –

a voastră durere o plânge când scrie!

Poetul trăieşte cu moartea-n picioare

şi n-are să cadă cât moartea e vie.



Îi curge stiloul şi-l şterge pe-o foaie

subţire ca lumea cu trupul ei şubred,

cu firele albe – înfipte pâraie

în ochii zbârciţi ai pământului umed.



Se-ntinde pe cruce cu-n pumn de cuvinte

şi toarnă balsamul pe inimi amare,

dar moartea nu-i vie şi viaţa îl minte.

Nu credeţi poetul când stă în picioare!



A smuls tragedia şi râde nebunul...

ascunsă-i durerea, ascunsă în pace.

Poetul nu moare; se joacă azi unul

cu noi de-a iubirea. Zâmbeşte,-apoi tace!

 

incomensurabil, autor Daniel Daian

viaţa

curge glas

 

paşii tăi muţi

hrănesc stângaci

 

caldarâmul

şlefuit din atâţia ca noi

 

şi

nu mai cresc furtună

din ochi supuşi

 

nici târziu

nu mai culeg în noapte

Fericire, autor Ica Matei

 

Căutam fericirea 
În vise neîmplinite 
Şi în speranţe pustii,
Alergam după himere, 
Mă luam la trântă cu destinul, 
Apoi plângeam nefericită.
Căutam umeri goi 
Pe care să-mi sprijin dezamăgirile,
Îmi zdreleam vârful degetelor 
Răscolind trecutul 
Pentru a găsi vinovaţi.

Ochii îmi obosiseră 
Căutând şi scrutând, 
Nu mai distingeau realitatea. 
Dezamăgită, m-am resemnat; 
Nu există fericire pentru toţi. 

Într-un nesperat târziu 
Mi s-a limpezit privirea, 
Până atunci, nu văzusem 
Zâmbetul candid al fiicei mele,
Nasul trandafiriu al pisicii din vecini,
Primăvara atârnată de ramul de cireş. 

Atunci de-abia, am înţeles 
Fericirea era lângă mine, 
În viaţa de zi cu zi.

Buna ziua tuturor participantilor si organizatorilor! S-a tras o concluzie si eu nu stiu? Va doresc o duminica placuta.

Premiile concursului "Pasii Profetului", editia I