Cenaclul "Sunetul muzicii"

Pe cȃnd mestecam alene niște pui, mi-am amintit o piesă jucată în copilărie la grădiniță:

Cocoșul: Cum te cheamă?

Puiul: Pui

Cocoșul: Și ești al cui?

Puiul: Spune-i mamă.

Alba ca zăpada (jucȃnd rolul de găină și de mama puiului): Spune-i tu dacă te-ntreabă.

Puiul: Rigu, frigu, cucurigu, am venit cu altă treabă.

Cocoșul: Ce-i voinice fără pene?

Puiul: Să mă-nveți cȃntarea nene.

Alba ca zăpada (jucȃnd rolul de găină și de mama puiului): Aracan să-ți dea în gȃnd.

Cocoșul: Bun voinice, eu am cȃnd. Eu îți cȃnt și tu ascultă bine, și repetă după mine. Cucuriguuuu!

Puiul: Guuuuu!

Cocoșul: Fii atent că ai talent. Cucuriguuuu!…

Te rog să îți spui rugăciunea,

Să vezi ce răspuns vei primi;

Îți simt prea bine moliciunea,

Și cred că mult ne vei “uimi”.

          A doua zi, Inu îşi luă la şcoală noul prieten. Nu se putea dezlipi de lângă el. Îi făcu de acasă instructajul şi îl îndesă în rucsac. Orele trecură foarte greu, Sharp se tot zvârcolea prin rucsac, iar Inu tot încerca să îl acopere agitându-se şi el pe scaun. Daniel începu să îşi privească prietenul cu suspiciune.

          -                     Ce ai, frate? îl întrebă el la un moment dat.

          -                     Probleme cu burta, bolborosi Inu şoptit. Cred că am mâncat ceva alterat.

          Daniel începu să râdă şi îl bătu pe spate prieteneşte. Inu zâmbi şi îl întrebă:

          -                     Ieşim, după ore, până la cofetăria din cartier?

          -                     Cofetărie? Dar ce te-a apucat?

          -                     E cea mai apropiată locaţie şi cred că mi-a scăzut glicemia.

          Daniel încuviinţă şi nu mai zise nimic de comportamentul ciudat al lui Inu, deşi îi aruncă unele…

     Ajunse acasă, intră în ograda mică şi îşi duse, ca niciodată, bicicleta în garaj. Intră în casă şi, tiptil, se furişă către dormitorul lui. Se auzi vocea mamei:

-          Ai venit? Vrei să îţi încălzesc de mâncare?

-          Da, mami! răspunse Inu cu voce tare. Vin în două minute!

Băiatul îşi schimbă hainele pline de pământ şi, lăsându-l pe Sharp pe pat, adăugă încet:

-          Suntem la mine acasă. Să stai ascuns când eşti aici.

-          Ha! Mai înainte voiai să mă arăţi ca pe un trofeu iubitei şi acum vrei să stau ascuns?! Cam nehotărât eşti, pui de om!

-          Sharp, mă cheamă Inu şi, bine, îmi cer scuze pentru reacţia din pădure.

-          Aha!...

-          Păi da, înţeleg ce zici, dar noi, oamenii, avem slăbiciuni.

-          Oi fi eu mic pentru un dragon, dar destul de matur cât să ştiu ce reprezintă fiinţa omenească, răspunse Sharp, fluturându-şi coama.

     Inu ieşi grăbit din cameră, cu un…

        Inu privi la ceasul de lângă dulap, mai erau câteva minute până la pauză. Chiar şi profesoarea de matematică părea nerăbdătoare să se termine ora. Bătăile pixului ei se auzeau uşor, într-un ritm trohaic. Daniel stătea lângă tablă de câteva minute, năuc şi frământând creta în mâinile mici şi grăsuţe. Inu o privi pe furiş pe Alla, ar fi vrut atâtea să îi spună, dar Marius se mutase de câteva zile cu ea în bancă şi luase controlul. Nu putea să se pună cu el, era mai bine făcut, mai înalt, nu mai frumos, dar era printre şmecherii liceului. Avea smartphone de ultimă generaţie şi se lăuda că ar avea şi o maşina pe care o conduce în weekend, deşi e încă minor. Daniel i-a confirmat că l-a şi văzut. Inu o privi melancolic pe Alla. De atâtea ori îşi făcuse un discurs de abordare, se şi vedea plimbându-se cu ea prin parc, dar toate planurile au picat în momentul în care Marius s-a despărţit de Loredana şi s-a mutat, forţat, lângă Alla. Sunetul…

Nu te știu decȃt din gară,

Cȃnd trenul staționa;

Te-aș iubi o primăvară,

Dar n-ai mai raționa.

Amintirile sunt de nepreţuit, pentru că declanşează sentimente pe care le crezi uitate, ori nici nu ştii că le-ai avut vreodată. Să nu fugi de nimic ce te leagă de ele.

Când picioarele îşi fluturau tălpile prin parful de ţară, când visele păreau a fi mai aproape de a se împlini şi nimic nu părea imposibil... Ce fericire poate fi mai apropiata de sufletul tău?

Lumea poate zice multe şi nevrute, dar niciodată nu ţi le va putea smulge şi lua, amintirile.

Copilăria e ceva divin, care merită să ţi-o reaminteşti în viaţa de zi cu zi.

Îmi amintesc de zilele de şcoală şi de colegii de clasă, de parcă ar fi fost ieri, şi, credeţi-mă, nostalgia nu-şi are cuvinte pe care le-aş putea înşira aici. Îmi amintesc chiar şi de unele clipe legate de grădinţă. Da, chiar şi de grădiniţă. Ne…

Astăzi aş vrea să vorbesc despre bârfă. “Doar o vorbă să-ţi mai spun”, deoarece şi acest subiect este mult prea scărpinat şi n-aş vrea să îmi pierd mult timp abordându-l. Se spune că bârfa este tratament psihologic pentru unii. Dacă am citi studii în acest sens, am ajunge chiar să fim de acord cu această părere şi să bârfim necontenit doar de dragul de a fi mai… sănătoşi. Ce să zic? Puţină bârfă probabil nu strică niciodată, ideea este să fie… cu bun simţ. Până acum câţiva ani, credeam că bârfa înseamnă:

• Ce îşi povestesc babele duminica după slujbă;
• Cum îşi critică vecina nora, fata cea proaspăt căsătorită, povestind la jumătate de sat cât de neîndemânatică este în gospodărie;
• Poveştile de tot soiul spuse de bărbaţi, după prea multe pahare cu licoarea lui Bachus;

Lista ar fi lungă… Ideea este alta, am descoperit că mai exista un soi de bârfă. Cea în care cineva se laudă cu nişte cuceriri închipuite, de bun soi, doar ca să atragă soiuri…