Poveste de început de primăvară ( V )

[Vasilica Ilie]

Stătu în biserică vreo două ore, timp în care se închină la icoane şi se aşeză în genunchi, în faţa icoanei Maicii Domnului. Îşi scoase o carte de rugăciuni pe care o purta întotdeauna în geantă şi începu să citească în gând. Gicu se închină la icoane şi luă loc pe un scaun, uitându-se tot timpul la Ilinca, studiind-o. Avu răbdare s-o aştepte până când aceasta îi făcu semn că pleacă.

-      Întotdeauna te-am admirat pentru răbdarea ta, eşti o persoană ordonată în toate. Când primeam o scrisoare de la tine îmi era drag să o desfac şi să o citesc! Scriai atât de frumos! Ştiai să ordonezi ideile. Scrisorile tale aveau întotdeauna: introducere, cuprins şi încheiere.

-      Ei, acum, ce vrei, să-mi faci complimente, ai vreun gând?

-      De ce nu aş avea? Suntem amândoi liberi, am fost prieteni în tinereţe, te-am plăcut mult şi acum te plac, eşti neschimbată! Eşti o femeie care merită să fie iubită!

-      Gicu, voi merge la hotel acum. Dacă eşti amabil, la masa de prânz îmi ocupi şi mie un loc, să nu mai fie cazul să umblu prin tot restaurantul după un loc?

-      Sigur că da, cu plăcere! Ţi-l rezervam lângă mine şi fără să-mi spui. De ce nu vrei să ne plimbăm prin împrejurimi, până la masa de prânz?

-      Simt nevoia să stau singură dupa această reculegere la biserică. Te rog să nu te superi.

-      Bine, atunci, ne întâlnim la masa de prânz, te aştept!

Ilinca abia aştepta să ajungă în cameră. Se aşeză pe marginea patului. „Gicu Nicula, primul meu prieten din tinereţe, primul care m-a sărutat şi m-a îmbrăţisat, o, Doamne, nu-mi vine să cred că m-am întâlnit după atâţia ani”, îşi spuse în gând.

Îşi turnă un pahar cu suc şi se întoarse în urmă, cu amintirile.

Liceul teoretic l-a făcut într-un oraşel de provincie, la douăzeci de kilometri faţă de localitatea în care s-a născut, să fie cât mai aproape de părinţi. Pentru că nu i-a plăcut să locuiască la internat şi-a găsit o gazdă împreună cu o colegă, destul de central, aproape de liceu, lângă terenul de fotbal al localităţii. Majoritatea caselor care se aflau de jur împrejurului terenului de fotbal aveau în gazdă elevi de liceu: fete şi băieţi. Seară de seară, aceştia ieşeau pe teren şi jucau volei, spuneau bancuri. Ilinca, împreună cu colega ei s-au integrat şi ele, la un moment dat, în grup. Printre băieţii din acel grup mare, se afla şi Gicu, care era în clasa a XII-a, la real, un elev bun la învăţătură, printre olimpici, la matematică. Pusese ochii pe Ilinca, de cum a văzut-o. Se întâlneau şi în autobuzul cu care mergeau sâmbăta după amiază spre casă şi duminica, la întoarcere, fiind  din localităţi învecinate.

De 1 martie, după masa de seară de la cantină, a oprit-o la plecare şi i-a dăruit un mărţişor; o inimioară roşie. Atunci i-a cerut şi prietenie.

Ilinca nu avusese niciun prieten până atunci. La şcoala generală o plăcuseră câţiva colegi dar niciunul nu îndrăznise să îi propună prietenie, se simpatizau reciproc, atât. Acum, era ceva nou pentru ea. Pe Gicu îl plăcea: era un băiat înalt, subţire, şaten, cu nişte ochi mari, albaştri, cu buze cărnoase, o dantură frumoasă şi auzise numai cuvinte de laudă de la profesori, despre el. Pentru că o luase prin surprindere, i-a spus că o să se mai gândească. El i-a răspuns că o aşteaptă dar a vrut să fie primul care îi cere prietenia dintre cei care o placeau fiindcă auzise chiar din gura lor acest lucru.

Şi, într-adevar, Ilinca era curtată de mai mulţi băieţi din liceu. Când a fost balul bobocilor a fot invitată la dans tot timpul iar Gicu a fost primul cu care a dansat. Era subţirică, cu un mijlocel tras ca printr-un inel, părul lung şi des, pe care îl purta liber sau strâns la spate când era la şcoală, uneori, „coadă de cal”, ochi căprui şi vioi, o gură frumoasă care îi dezvelea o dantură perfectă.

Între timp, îi povestise şi colegei sale de cameră despre propunerea de prietenie iar aceasta a sfătuit-o să accepte că este un băiat plăcut, bun la învăţătură şi la locul lui.

Trecuse o săptămână şi Gicu tot nu primise răspuns de la ea. A doua săptămână, într-o seara, împreună cu un prieten tot din clasa a XII-a, care, şi acesta avea o prietenă în clasa a X-a, au aşteptat-o de la cantină şi au invitat-o la film, la cinematograful din localitate. Ea a zis că nu poate să vină până nu cere voie de la gazdă şi doreşte să vină şi cu colega ei de cameră.

Gicu s-a oferit să meargă cu ea şi să le aştepte  pe amândouă, la poartă. Pe drum a întrebat-o dacă s-a gândit în privinţa prieteniei şi Ilinca a răspuns că da, acceptă prietenia. El a luat-o de mână şi aşa au mers până la poarta unde locuia. Ilinca s-a întors cu zâmbetul pe buze împreună cu colega ei de cameră, semn că gazda le-a dat voie.

Au văzut un film istoric. El a ţinut-o de mână tot timpul filmului.Când s-au despărţit, a sărutat-o pe obraji şi uşor, pe buze. Acum, veneau împreună de la şcoală, se întâlneau uneori seara şi mergeau la plimbare, se întâlneau la cantină. Primul sărut adevărat a fost într-o seară de sâmbătă, în vacanţa de primăvară când el a venit special pentru ea, la un bal, în localitatea ei. A fost ca în filme, aşa i s-a părut Ilincăi. În restul zilelor de vacanţă Gicu a fost foarte ocupat cu pregătirea pentru bacalaureat şi facultate. Sâmbetele şi duminicile pâna la examene, la fel. Întâlnirile lor erau tot mai rare: se sărutau şi se îmbrăţişau pe apucate. Şi totuşi era o prietenie frumoasă între ei. El a luat balaureatul cu brio şi a reuşit la facultate. În vara aceea, după examene, venea mai des să o vada la ea în comună. Avea colegi de liceu, se împrietenise cu băieţii din localitate, toţi ştiau că este prieten cu Ilinca. Nu a avut cu niciunul vreo altercaţie, era un băiat liniştit şi plăcut de toată lumea. De altfel, şi la liceu se ştia că erau prieteni, până şi profesorii ştiau, fiindcă îi vedeau că veneau de la şcoală împreună sau când se plimbau prin centru localităţii de mână. Fetele erau geloase pe ea că pusese mâna pe cel mai râvnit băiat din liceu. Băieţii care o mai plăceau pe Ilinca, îi respectau pe amândoi. Când a început facultatea, Gicu a fost primul care i-a scris. Astfel a început şi corespondenţa dintre ei; cu scrisori dese, frumoase, cu un conţinut decent şi respect reciproc. Se mai întâmpla din când în când să dea o fugă cu trenul să o vadă şi mergea la gazda unde a locuit în timpul liceului. Gazda Ilincăi, uneori, îl vedea când trecea pe lângă poartă şi îl lăuda cât este de respectos cu fosta gazdă, că nu a uitat-o.

Ele se abţineau să nu le pufnească râsul căci ştiau pentru cine venea. Până când, după vacanţa de iarnă, când gazda a aflat, în sfârşit, că Ilinca era prietenă cu Gicu.

 Nu se văzuseră de la revelion. El a început facultatea mai devreme. După o săptămână, când a ştiut ca ea a început şcoala, i-a făcut o surpriză: a venit să o vadă şi a căutat-o la gazdă. Gazda a rămas surprinsă când s-a interesat dacă Ilinca a venit din vacanţă. Venise special pentru ea. Atunci i-a spus că o iubeşte mult. Ea l-a condus la tren şi tot drumul s-au îmbrăţişat şi sărutat.

Au continuat corespondenţa. S-au întâlnit în vacanţa de primăvară şi spre începutul verii, când el a intrat în sesiune, corespondenţa lor s-a rărit. Aflase de la un prieten comun că Gicu se împrietenise cu o colegă de facultate din Bucureşti pe care o vizita acasă, la părinţi. Ilinca l-a rugat în ultima scrisoare să nu o mai caute că a aflat că are altă prietenă. El a confirmat în răspunsul lui că este adevărat şi că a ajuns cu ea la relaţii intime, ceea ce cu ea nu ajunsese până atunci. Şi, cu toate acestea, când a început anul doi de facultate a căutat-o la liceu. El a spus că a venit să-şi vadă foştii profesori de liceu. Întâlnirea lor a fost rece. În vară, când a trecut anul IV de facultate, a auzit că s-a însurat.

Şi totuşi, pentru ea a fost o prietenie frumoasă, a ţinut la Gicu, a fost primul bărbat care a sărutat-o, a îmbrăţişat-o,  şi  iată, acum, i-a răscolit amintirile. De ce să se întâlnească tocmai acum?

 S-a auzit telefonul. Ilinca a tresărit. La telefon era Ştefan.

( va urma)