Cum şi-a petrecut vacanţa de primăvară Alexia (din ciclul: "De vorbă cu Alexia")

[Vasilica Ilie]

Alexia s-a întors din vacanţa de primăvară pe care a petrecut-o la munte împreună cu părinţii ei. O anunţaseră pe bunica prin telefon că vor ajunge la prânz. Au găsit-o făcând curăţenie în chioşcul de la marginea livezii; îi aştepta să ia masa împreună aici, unde puteau contempla o privelişte frumoasă spre livada care strălucea în alb, de la florile pomilor fructiferi.

Soarele se juca cu norii, pe cer: ba se ivea iar razele răspândeau căldură şi mângâiere, ba se ascundea de după un norişor alb şi atunci razele lui nu mai dogoreau, făceau umbră pământului.

Alexia coborî din maşină şi nu mai aşteptă să intre pe poartă odată cu părinţii ei pe care îi lăsă lângă maşină (aceştia deschiseseră portbagajul maşinii să ia câteva pachete de acolo şi geanta cu lucruşoarele ei), fugi să o vadă pe bunica.

- Bunico, bunico, unde eşti?

- Sunt aici, draga mea, îi răspunse aceasta, ieşindu-i în întâmpinare.

Când o văzu pe bunica la capătul aleii, alergă spre ea cu braţele deschise şi îi sări în braţe.

-         Ce dor mi-a fost de tine, bunica mea, dragă! Şi o strânse cât putu de tare,

apoi o sărută pe obraji. La rândul ei, bunica, o sărută pe mânuţe, ochişori şi pe obrăjori. O privi îndelung:

-         Mi se pare mie, sau ai mai crescut de când nu te-am văzut??

-         Iar mie mi se pare că tu ai întinerit, bunico!

-         Măi, măi, ce vă complimentaţi, intră în vorbă, tatăl Alexiei. Parcă nu v-aţi

văzut de un car de vreme!

-         Tati, chiar nu vezi că bunica a întinerit? Uite ce frumos s-a tuns şi s-a

vopsit la păr; îi şade foarte bine!

-         Tu le vezi pe toate, domnişoara “observator”! Ce ai mai observat că s-a

întâmplat în lipsa ta?

-         Stai să “inspecteze” terenul! adăugă mama Alexiei.

Până să termine propoziţia mama ei, Alexia era în grădiniţa cu flori să vadă ce flori au mai înflorit. Bunica, împreună cu părinţii ei aşezau masa în chioşc.

-         Mami, tati, veniţi în grădină să vedeţi florile! Când am plecat eu, nici

boboci nu aveau, acum au înflorit!

Au venit cu toţii în grădina cu flori. Grădina arăta ca o simfonie a culorilor.

-         Păi, soarele a avut un rol important; în câteva zile au crescut şi au

îmbobocit. Acum toate au înflorit, parcă au ştiut că vii şi că îţi place să stai şi să le admiri. Simţi parfumul lor?

-         Bunico, nici nu ştiu pe care dintre ele să le admir şi să le iubesc! Toate îmi

plac! Uite, au îmbobocit şi trandafirii!

-         Nu mai este mult şi chioşcul va fi îmbrăcat de florile trandafirilor căţărători de

diverse culori care vor persista ca de obicei, de primăvara până toamna! Haideţi la masă că v-am pregătit bunătăţi şi poate vă este şi foame!

-         Acum, mirosul trandafirilor a fost înlocuit cu mirosul florilor de cireşi, caişi,

meri, peri! Câtă splendoare este acum, în livada cu pomi! spuse tatăl Alexiei. Mi-amintesc cum mă căţăram prin toţi pomii din livada bunicilor şi mâncam fructele crude, încă de când ieşeau din floare.

-         Ştiu totul despre copilăria ta! Am văzut insectarul şi ierbarul; mi le-a arătat

bunica, le păstrează şi acum!

-         Da, bunica ta a amenajat un adevărat muzeu în casa pe care a cumpărat-

o de când a ieşit la pensie; pe lânga “exponatele” pe care le păstrează cu sfinţenie, mărturisirile ei sunt adevărate comori care izvorăsc din amintirile legate de trăirile pe care le-a simţit de-a lungul timpului. Deseori m-am regăsit în poveştile ei pe care mi le spunea când eram copil.

-         Vezi, tati, de aceea o iubesc pe bunica; eu nu mă plictisesc niciodată

cu ea! Totdeauna găseşte în tolba ei poveşti pe care mi le spune la culcare iar peste zi stăm de vorbă şi mă povăţuieşte ce este bine sau rău sau despre cum trebuie să ne hrănim sufletul. Ea imi spune că sufletul nostru este ca un motoraş: dacă îl hrănim cu lucruri frumoase, merge ca uns, fără probleme şi avem numai bucurii, mulţumiri sufleteşti iar dacă îl hrănim cu răutăţi, el se îmbolnăveşte, ne face să suferim. Îmi spune să fiu veselă mereu, să mă bucur de tot ce văd în jurul meu. Şi eu asta fac acum; mă bucur că văd grădiniţa cu flori, livada înflorită şi pe bunica pe care nu am văzut-o de câteva zile!

-         Haideţi, la masă! Abia aştept să-mi povesteşti cum a fost în vacanţă, la

munte, domnişoară! spuse bunica.

Au mâncat cu poftă bunătăţile făcute de bunica iar desertul a fost delicios, specialitatea casei: tort de îngheţată cu cremă de nes şi multă frişcă, cu alune şi sirop de zahăr ars.  În timpul acesta, au stat de vorbă.

-         Alexia, acum, spune-mi, unde aţi fost la munte?

-         Nu am stat într-un loc: am fost la Sinaia, Predeal, Braşov, Poiana Braşov.

-         Înseamnă că ai multe de povestit, draga mea!

-         Da, bunico, nu-mi ajunge o zi întreagă să-ţi povestesc!

-         Ei, ai tot timpul din lume! Acum îmi vei povesti doar câteva lucruri mai

importante.

-         Din Sinaia, de la cota 1400, am urcat cu telecabina la cota 2000. A fost soare dar

şi zăpadă…Acolo mi-a plăcut că am schiat. Era multă lume care se bronza la soare iar copiii s-au dat cu schiurile sau cu săniile. Tati a filmat totul, o să-ţi arate cât de frumos a fost.

-         Să ştii că şi tatăl tău când era aşa, de vârsta ta, a fost la cota 2000, şi l-

am filmat. Într-o zi o să-ţi arăt filmul. O să te minunezi fiindca îl vei vedea la vechiul video pe care îl mai păstrez. Pe vremea aceea noi aveam o cameră de filmat mare care se ţinea pe umeri, destul de grea, iar înregistrarea se făcea pe casete mari, nu ca acum, camera de filmat este cât un aparat de fotografiat.

-         Bunico, am fost şi la Castelul Peleş. Mi-a plăcut tot ce am vizitat. Tati şi mami au făcut-o pe ghizii cu mine şi mi-au explicat când a fost construit palatul, că în el au stat regi ca în poveştile pe care mi le-ai citit tu. Mi-au spus ca este unul dintre cele mai frumoase şi importante clădiri cu valoare istorică şi artistică din România. Acum este muzeu şi este vizitat nu numai de români dar şi de străini.

-   Păi, tatăl tău a fost de câteva ori la Castelul Peleş. Prima dată, a fost după revoluţie, când s-a dat drumul la vizite, am stat la nişte cozi uriaşe.  Apoi,  când s-a făcut mai mare, mergeam în weekend-uri la munte şi treceam prin Sinaia, pe la castelul Peleş apoi mergeam la Predeal sau Braşov, la verişorii lui.

-         Am trecut şi prin Braşov, în drum spre Poiană. Am fost în Piaţa Sfatului, am vizitat Biserica Neagră, apoi, în Poiană am urcat cu telescaunul pe Postavarul, am privit patinoarul în aer liber, am vazut şi urşi.

-         Mă bucur pentru tine că ai vizitat multe în vacanţa de primăvară. În vacanţa de vară o să ai timp mai mult pentru călătorii. Poate mergi cu bunica la mare. Eu iubesc  foarte mult marea; este dragostea mea din tinereţe. Stăteam pe plajă de dimineaţă până seara, cu pauză la prânz când mergeam la masă. Într-o vară am pescuit guvizi împreună cu tatăl tău căruia îi plăcea să pescuiască şi ca momeală am folosit carne de scoici.

-  Uneori, bunica ta prindea peşte mai mult ca mine, era o pescăriţă înrăită! interveni tatăl Alexiei.

-         Vreau să merg bunico! Cu tine mă simt bine oriunde! Abia aştept să înot în mare!

-         Bine că îţi place ! Şi tatălui tău îi plăcea şi când era marea agitată sau apa rece, mergea la piscina hotelului să înoate. Nu-l mai scoteai afară din apă toată ziua! Nu mă mir că semeni cu el, când erai mai micuţă şi îţi făceam baie, plângeai să nu te scoatem din cădiţa cu apă.

-         Ha, ha, ha, eram ca o răţuşcă, îmi plăcea să mă bălăcesc în apă!

-         Da, nu voiai să intri singură în cădiţă, îţi plăcea să faci baie cu păpuşile şi toţi muţunchii pe care îi aveai!  

 -         Haide, domnişoară, la somnic, se adresă mama, Alexiei. Este ora când trebuie să te odihneşti! O să vă faceţi planuri de vacanţă mai târziu.

-         Veniţi şi voi cu mine să dormiţi, sunteţi obosiţi, nu-i aşa?

-         Venim, draga mea, venim, spuse mama ei.

Alexia împreună cu părinţii au plecat să se odihnească iar bunica a rămas să strângă masa şi să spele vasele.

“O, Doamne, ce fericită sunt când îi văd pe toţi trei, sănătoşi şi veseli, simt cum îmi creşte inima ”îşi spuse în gând bunica, dereticând prin bucătărie.

[Vasilica Ilie]

Maria, este un sentiment aparte, sa fii bunica! Cateodata, nu-mi vine sa cred ca fiul meu are asa, un ingeras, parca il vad in ochi ca atunci cand era de o varsta cu fetita lui! In aceste dialoguri- pe care le anticipez in prozele mele- sunt amintiri despre fiul meu pe care le reiterez ca sa fie cunoscute de catre nepoata mea. Va fi o carte pe care vreau sa i-o daruiesc atunci cand va fi mai maricica, acum, avand doi anisori si jumatate. Imi doresc sa fiu sanatoasa, ca sa pot scrie mai departe. Iti multumesc frumos pentru semnul de lectura! Cu mult drag si prietenie, Vali 

[Vasilica Ilie]

Maria, ma bucur ca te intelegi bine cu copiii, asta inseamna ca ii iubesti si ei simt lucrul acesta, de aceea te prefera pe tine fetita nepoatei tale...Da, copiii din ziua de astazi sunt prematuri din toate punctele de vedere...Sa-ti traiasca fetita nepoatei tale si sa te bucuri de ea in continuare! Cu drag, Vali

[Irina Lucia Mihalca]

Am recitit si simtit cu emotie aceste calde momente, amintiri de neuitat! Frumos reusesti sa ne transpui in lumina si candoarea acelor clipe! Felicitari, Vali draga! Sa te bucuri cu drag de fiecare clipa petrecuta cu Alexia, sa fie binecuvantata si sa ajungem sa iti citim cartea pe care cred ca i-o vei deica!

Te imbratisez, cu drag, Irina