Meditaţie

[Vasilica Ilie]

Câteodată, prietena mea, moartea,

(cu care m-am împrietenit de când m-am născut,

şi care îmi şade în spate ca o frică),

mă ia din când în când în excursii meditative.

 

Stau ghemuită într-un colţ invizibil,

închid ochii şi călătoresc pe firul imaginaţiei…

Cerul mi se arată ca un platou uriaş

Aidoma amfiteatrelor greceşti.

Privesc ruinele ca pe nişte dantelării

prin care pătrunde o lumină difuză

şi asist la spectacolul purificării sufletelor…

 

gladiatorii se luptau cândva, pe viaţă şi pe moarte,

acum, văd suflete lepădându-şi pe rând,  câte un păcat

pe fiecare nivel. Şi, astfel, la ultimul, deja purificate,

aşteaptă la rând, civilizate, paşapoarte pentru Rai.

 

Deschid ochii şi văd luptele dintre oameni

pe viaţă şi pe moarte, exact, ca într-o arenă,

la un pas de mine; pe stradă, la serviciu, în societate,

cu alte arme: ură, invidie, viclenie, lăcomie, trădare.

De data aceasta, pentru a-şi mai adăuga câte un păcat.

 

Şi, astfel, pe drumul fără de întoarcere tot în ring se luptă,

Unii primesc paşapoarte pentru purificare, alţii, în Iad, ajung!