Doru-mi-i de tine toată

Dar și dor pe bucățele,

Pe de-a-ntregu-n-cerc de roată

Și-n mici cercuri dulci de piele

Pe de-a-ntregul ca pe-o sfântă

Și pe părți ca pe-o giocondă,

Ca pe-o lebădă ce-ncântă

Dar și ca pe-o anacondă,

Ca pe-o nimfă diafană,

Dar și carnivoră plantă,

Ca pe-o pură fetișcană,

Dar și voluptoasă-amantă,

Ca pe-o păuniță-n lesă,

Dar și ca privighetoare,

Ca pe-o candidă prințesă

Dar și scumpă…

Trece inima-mi prin tine

Ca prin umbra ta din umbră...

Doamne, cât amar şi chin e

În această toamnă sumbră...!

Nu sunt toamne câtă lume

Gata–i să mi te sfăşie

Ca pe-un fir de fum şi fum e

Inima-mi, ca o fâşie ...

Frunză sunt pe-o creangă goală,

Luat de vânt adus în calea-ţi,

Mă strivi-vei cu sfială,

Eu cu dor jelindu-ţi jalea-ţi...

Şi din ploaia ca de spumă

Strop cu strop m-oi descompune,

Ia-mă-n suflul tău şi…

Suflul toamnei flutură

Inima-mi ca pe o frunză

Smulsă de pe-o ciutură

Unui pictor dintr-o pânză...

Suflul toamnei scapără

Inima-mi în muchii sparte,

Lama lor mă apără,

Mă împarte, mă desparte...

Suflul toamnei vântură

Inima-mi s-o spulbere

Când în zări mă zvântură

Și sunt doar o pulbere...

Suflul toamnei clatină

Inima-mi de gelatină

Cu sclipiri de platină

Între corzi de mandolină.

Suflul toamnei…

Toamna noastră infernală

Ca-ntr-o lungă acronie

Ca o nuntă mormântală,

Fără popi şi cununie,

Fără fast şi poleială

E o tristă ironie

Ca o copie banală,

Ca o veche nebunie

Ciclică şi abisală,

Fără nerv şi armonie

În carcasa ei carnală

Scursă în monotonie

Austeră, boreală,

Palidă ceremonie

Funerară şi regală

Ca-ntr-o sumbră simfonie,

Ca într-o funestă gală

Dintr-o goală colonie,

Ca o linişte…

Văratecă iubită dintr-un tablou cu maci

Pe care nu i-am așternut încă pe pânză,

Acum e toamnă, mă usuc, sunt frunză

Și-i prea târziu să mă găsești pe sub copaci...

Și-i prea devreme să mă cauți în noi muguri,

Într-un rondel sfâșietor să mă deschid

Și să exult nostalgic în plânsul unui lied

Și-i prea târziu, sunt must zdrobit în…

A-nceput Țara să miște

Și românii ies în stradă...

Chiar de-s numai niște ”niște”

Multe capete-or să cadă...

Se dezmeticește Țara

După anestezia lungă,

”Unii” iar vor pune gheara,

”Alții” iar vor pune-n pungă...

A fost țara mea sedată

Când prin tevi de pe șenile

I-a fost carnea injectată

Ani și ani de-amare zile...

Dar e Țara-n retrezire

Şi românii rânduri-rânduri

Într-un cuget și-o simțire

Par a nu mai sta pe…

Când vei reveni acasă frântă, tristă, risipită

Ca un porumbel în noapte după ostoite zboruri,

Te voi lua sfios în brațe, obosita mea iubită:

Te voi înveli cu mine, așternut să-ți fiu din doruri.

Când pe pat te vei întinde și simți-vei ca o boare,

Ca o palidă lumină un fulg alb pe alba-ți față,

Ca o lebădă, iubito, lasă-ți capul să coboare:

Te voi odihni pe mine, perna ta ce te răsfață...

Când sfârșită și transpusă vei pluti în adormire

Fără…

Am frânt multe inimi, poate

De nevoie sau cu voie...

Le regret acum pe toate;

Viața mai frumoasă-n doi e!

Am sfidat, am luat în joacă,

Mi-am închis inima de piatră,

Multe inimi să se coacă

Le-am uitat la foc în vatră...

Am păcătuit cu gândul,

Și năravul meu din fire-a

Triumfat, în puf crescându-l,

Și n-am prețuit iubirea...

Am trecut ca vijelia,

Am strivit inimi sfioase

Și surâsuri cu mândria

Pricinilor…

Limba noastră peste veacuri

Are gustul tămâioasei

Pentru inimă și leacuri

Când ne doare dorul casei.

Limba noastră-i ambră sacră,

Are gustul domnesc de cramă,

Dulce chiar dacă e acră

Când e-amară și blesteamă...

Limba noastră fără semăn

Are gustul de fetească,

De sărut de prunc în leagăn

Și de doină eminească.

Limba noastră de milenii

Are gustul de regală

Tescuită-n teasc de genii

Din a sângelui…

Dulce, dragă și duioasă

Ne e limba și nu-i grai

Din urzeală mai frumoasă

Pentru al rostirii strai,

Nu-i plămadă mai mănoasă

Din al vorbei spic pe pai,

Vers de liră mai mieroasă

În al slovei dor și vai,

Nu-i văpaie mai focoasă

Sub copitele de cai,

Curgere mai mlădioasă

În al dansului alai,

Nu-i cântare mai aleasă

Plânsă-n bocete de nai,

Lacrimă mai cuvioasă

Pe al doinei noastre plai

Și nu-i jale mai…

Iubito, în această toamnă lungă de nesfârșite ploi

Precum un zbor spre cerul de rouă și de apă,

Mă rog să nu uiți să te rogi mormântul pentru noi

Groparii să ni-l sape în adâncimi de pleoapă.

Iubito, în această toamnă mohorâtă și lichidă

Precum o peșteră topindu-se în inimi ca de gheață,

Mă rog să nu uiți să te rogi pe ambii să ne-nchidă

Într-un mormânt din carnea unei frunze fără viață...

Iubito, în această toamnă sumbră, mortuară, spartă

De…

Tu, care lumină ești,

luminează-mă!

Tu, care lumina Luminatului ești,

Luminează-mă

cu lumina Lui!

Slavă Ție, mărită Maria!

Tu, care lumina lumii ești

și care din lumină spui, iubești

și rod din trup de lumină ai rodit,

luminează-mă cât trăiesc

și cât voi tot trăi după moarte

și silește-mă să nu mă abat

de la a unsprezecea prouncă

nescrisă, nerostită, negândită:

Iubirea!

Slavă Ție, mărită Maria!

Fără…

Rob român, cruntă-i robia,

Cruntă zbaterea-n noroi

Până când nu vom zdrobi-a

Umilinței fiară-n noi.

Rob român, robia-i cruntă,

Crunt e lanțu-n os încins

Dar mai crunt când se împlântă

Za cu za în suflet prins.

Rob român robind acasă

Ori prin lume prigonit,

Cruntă-i rana care lasă

Răni în sufletul rănit.

Rob român, crucea e-n tine,

Crucea singuri ne-o suim

Pe Golgota, ci mai bine

Rob cu rob să ne…

Fără tine lumea noastră

Se va nărui, iubito,

Nici Cel care-a zămilsit-o

Imperfectă și măiastră

N-ar putea s-o mai salveze,

S-o dureze din durere

Dacă pleci spre alte sfere

Fără nopți, fără amieze,

Fără grija mea că mâine,

Sau spre orele de seară,

Nu va fi ultima oară

Când te văd și când întâi ne

Vom fi…

Când tu te vei trezi, demult

Eu voi fi fost cu tine, treaz

Suflarea frântă să-ți ascult

În zbuciumul de ieri spre azi,

În zbaterile de coșmar,

În viziuni ce te cuprind...

Să fiu cu tine eu, măcar,

Când cazi, în brațe să te prind

Și să te strâng cu drag și blând,

Suflare prin sărut să-ți dau,

Din somn, din suflet și…

LA MULȚI ANI TUDOR GHEORGHE!

Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,

Fiert în foc de cositor

Şi în jar de-argint şi fludor,

Ca lumina ochilor,

Nu e bard mai bard cu barda

Să despice dor cu dor

Inimile moi cu joarda

Doinelor, baladelor.

Şi nu e român mai dacic,

Mai român şi simţitor

Decât tine, om, ce tragic

Vei…

Țară care mori săracă,

Deși doliul te-nspăimântă,

Demonii petrec și joacă,

La înmormântare-ți cântă,

Fetele și se dezbracă

Și se vând și se descântă,

Iar românii plâng și pleacă,

Inima-n străini li-i frântă

Neștiind ce să mai facă,

Se-amăgesc și se frământă

Și sperând că o să treacă

Doar robia-i mai încântă.

Nu lăsați țara să zacă,

Mămăliga se-nfierbântă

Și-o să explodeze dacă

Va să vie clipa…

O fi venit, n-o fi venit

Al morții ceas necruțător

Dar voi, smintiți, L-ați travestit

Pe Dumnezeu în cerșetor ?

O fi venit, n-o fi venit

A lumii judecată-n gând

Și-n gestul strâmb și răsucit

Pe Dumnezeu împovărând ?

O fi venit, n-o fi venit

Al dezdumnezeirii fapt

Să îL declare cel smintit

Pe Dumnezeu nebun, inapt ?

O fi venit, n-o fi venit

Al mântuirii timp să-i dăm

Veste de rău că L-am murit

Pe Dumnezeu și-L…

Celei mai iubite doamne

Am să-i dau regatu-mi liric

Și un cal și tot ce am, ne

Fi-vor paradis idilic...

Noaptea, numai în cămașă,

Îi voi strecura în carne

Sărutarea-mi pătimașă

Ea, cu drag să mi-o întoarne.

Lacrimă de dor și buze

Să îi fiu și să mă strângă

Cea mai tandră dintre muze

Și de drag la piept să-mi plângă.

Mirul mirelui ce duce-a

Crucii plumb de lemn în trupu-mi

Miel să-i fiu și să-i fiu crucea

Când…