Grupaj de lirică vernală

[Romeo Tarhon]

Dragobiți-vă, români...!

În iubire azi vă-ntreceți
Prin sublima poezie,
Vă-ndragobetiți, petreceți
Plini de dor și frenezie.

Azi împărtășiți iubire
Și primiți iubire caldă,
Vă-ndragobetiți și mir e
Bucuria ce vă scaldă.

Vă dați azi, iubirii dragul
Și vi-e inima curată,
Vă-ndragobetiți în pragul
Primăverii ce se-arată.
Azi iubirea românească

O trăiți adânc în atriii,
Dragobiți-vă să crească
Și-n făptura scumpei patrii!

Pre-primăvară (rondel)

Încă nu e primăvară,
Dar nici iarnă nu mai este,
Nu mai pișcă geru-n nară,
Ba și plouă până peste.

Cerul pare ca de ceară,
Ca o ceață de pe creste...
Încă nu e primăvară,
Dar nici iarnă nu mai este.

Mă uitam pe geam aseară
(Blocul meu un Everest e...)
Și-am văzut cum scăpărară
Policandre mici, celeste...

Încă nu e primăvară...

Făurar e pe sfârșite

Făurar e pe sfârșite
Pe sfârșite-i și zăpada,
Trece repejor decada
Zilelor de frig sucite
Și ne lepădăm mesada.

Numai mâine nu-i poimâine
Și-l cinstim pe Dragobete
Renunțând la cizme, ghete,
După ce toți, mai întâi ne
Deziernăm, ce soare dete..!

Mai vioi, mai veseli, parcă,
Și în haine mai ușoare,
Parcă văd cum tare tare
Nostalgiile ne-ncearcă
Într-o zi de mărțișoare...

Și nici nu băgăm de seamă
Cât de repede sosește
Și în duh ne-nmugurește
Ziua-aceea care cheamă
La iubirea pentru mamă,

Și de flori, de primăvară,
De consoarte, de femeie,
De desăvârșirea ce-i e,
În copii, în om, în țară,
Dragostea... pleniplenară.

Viață pentru viață

Din umbra verdei legănări
A frunzelor și ierbii
Unde despică vântu-n nări
Și-n coarne mândrii cerbii,

Unde copitele se-ascund
La pasul de osândă
Când razele abia pătrund
Și moartea stă la pândă,

Unde al cărnii viu miros
Ațâță și îmbată
Și unde curge-un fir sfios
De apă dantelată,

O căprioară cu ochi blânzi
Și calzi de te îngheață,
Printre puieții rari și scunzi
În luminiș se-nfață

Pășind cu grijă spre izvor,
Sfioasă și-ndrăzneață(!),
Cu cerbu-n urma-i, păzitor
Din umbra lui semeață.

La pânza apei de cleștar,
Ascunși în dos de stâncă,
Doi ochi hipnotici de pândar
Vegheau de zile încă…

Un pas, doi pași și pas cu pas
E apa mai aproape…
Puține clipe-au mai rămas
Sperând să se adape…

Lupoaica s-a cabrat mortal
Și pieptu-l luă în gheare
Și gâtul-n colții de metal
Al bietei căprioare.

Și inima i-a sfâșiat
Agonizând în sânge,
Privirile i-au sângerat
Și-n clipa morții plânge…

Mai are vreme a-și vedea
În pieptu-i ce se zbate,
Prin aburii ca o perdea,
Cum inima îi bate…

Un ultim zvâcnet viu, plăpând,
Suflarea cea din urmă
Și-un ultim gând trimis prin gând
Când viața i se curmă,

Al mulțumirii dor nestins
Ce-n jertfă o mânase:
Prin moartea-i crudă, înadins,
Pe cerb ea îl salvase…

Din al pădurii adăpost
Privind de pe aproape,
El înțelege-al jerfei rost
Cu lacrimi între pleoape

Și înțelege-al vieții preț,
Ci viața vieții scut e…
Pornește -abia târziu, semeț,
În urma altei ciute…