Confuzia Timpului

[Irina Lucia Mihalca]

Confuzia Timpului

Ai vrea să mă uiţi în acest ireal aprilie,

ai vrea să mă uiţi, gândindu-mă,

într-o blândă visare.

În zare priveşti stolurile îngheţate

precum copacii albi,

frunzele-ţi plâng zâmbetul,

în zare priveşti cerul,

aşteptând o privire.

Ochii te dor de-atâta mirare.

Tu ştii ce e Lumea!

Tu ştii cine eşti tu!

Tu ştii cine sunt eu!

N-am să te-ntreb ce e Moartea,

îmi vei răspunde:

- Ştiu, dar nu vreau să-ţi spun!

De-aproape o lună nu mai dormi.

E o vreme ciudată,

de iubire nebună sau de Moarte,

sau de Iubire şi Moarte,

nici învăţaţii nu ştiu a spune.

...................................................

De dincolo de timp, din Necuprins,

Ea-ţi zâmbeşte, pe buze are

mireasma începutului.

De dincolo de timp se-ntoarce

să-şi sărute Iubitul

în Timpul ăsta schimbător.

Cu-ncredere lasă, în urmă, trecutul,

dincolo de limitele timpului

deschide fereastra realităţii dorite,

naşterea altor începuturi.

Din străfulgerarea luminii

aduce un nou gând

şi-l îmbracă

în suave, calde emoţii,

în culori de iubire,

în armonia sunetelor celeste

- Acum, Aici, în noul Timp -.

................................................

În fiecare clipă totul curge.

Mâine va fi altfel...