Iude de țară...

[Romeo Tarhon]

Câtă țară și risipă
De români fără de țară
Și de viitor ce-n pripă,
Ca la mână, pe-o brățară,
L-am pierdut doar într-o clipă,
Ca pe un bagaj în gară

Într-o clipă de demență,
Într-un ceas de rătăcire,
Într-o zi de somnolență,
Într-o lună de-amăgire,
Într-un an de neglijență,
Într-un veac de despărțire...

Câtă țară și prigoană
De la iudele perfide
Ce-i înfig pumnalu-n rană
Și-s tocmite a ucide
Pruncul maicii din icoană,
Țara-n hălci a o divide

Într-o clipă de sfidare,
Într-un ceas de viclenie,
Într-o zi de dezbinare,
Într-un lună de-agonie,
Într-un an de resemnare,
Într-un veac de nebunie...

Câtă țară, câtă jale,
Peste bieți români de ducă
Ce îşi calcă umbra-n cale
Când în lume o apucă
Pentru niscaiva parale
Și ca frunza se usucă

Într-o clipă de sentinţă,
Într-un ceas de greutate,
Într-o zi de neputinţă,
Într-o lună de păcate,
Într-un an de suferinţă,
Într-un veac de rău în toate...