Moșule, ne-ai cam uitat...

[Romeo Tarhon]

Moș Crăciun cu plete dalbe
Și din ce în ce mai rare,
De la noi primești doar jalbe
Milioane, și-o-ntrebare:

Nouă ce ne-aduci, bătrâne?
Cum domnia ta ne uită
Ori, cumva, de-amărăciune,
Ți-e memoria prea scurtă?

Cum, pe noi românii, sfinte,
Ne tot ocolești la daruri,
Cum doar trista noastră ginte
Să se stingă valuri-valuri?

Cum lași, moșule, de-o vreme,
După vremuri mult durate,
Neamul ăsta care geme
De dureri adânc săpate?

Chiar s-a dus tot din desagă
Și nu mai găsești nimica
Pentru țara noastră dragă
Și sărmană, Românica?

Dacă Tu Ți-ai luat, mărite,
Mâna de pe noi și, dacă,
Ne-ai uitat, atunci ursit e
Neamul apă să se facă

Și pe Dunăre să curgă
Lacrimi milioane-n mare
Și de-acolo să ajungă
Nori și ploi de vieți amare.

Moș Crăciun, la tinerețe
Am trăit în proletară
Sărăcie și tristețe,
Dar măcar aveam o țară

Sigură și netrădată,
Nevândută fără milă,
Și ne-ai fost în taină tată
Travestit în Moș Gerilă...

Lista de dorințe-i mare,
Și de lipsuri și tot crește
După ani de disperare,
Ai să vezi, te depășete...

Azi ne ocolești, se vede,
Nici nu mai exiști probabil,
Iar românul nu mai crede
Nici în Moșul caritabil...