timpule,

zbori în văzduh

cu viteza luminii,

aripile-ţi invizibile

îşi hrănesc forţa din noi

sau

faptele noastre

le dau brânci

să te gonească

pe drumul tău,

chiar dacă sufletul nostru…

Ghiţă îl privea pe căpitan cu coada ochiului, în timp ce îşi punea cureaua de siguranţă. Acesta se urcase alături de el. Tutoi şi Pepsi se urcaseră în spate. Nu-i venea să creadă cum era viaţa lui acum, pentru că îl cunoştea bine, de când erau copii. Avea multe amintiri frumoase cu Vasile, crescuseră ca fraţii.

Fără să vrea, gândurile i se întoarseră înapoi în timp când aveau vreo doisprezece - treisprezece ani, cum se jucau de-a v-aţi ascunselea sau alte jocuri de-ale…

Toamna

e prin apropiere,

deocamdată

privește de după nori

pământul

încă înverzit,

tratează cu razele soarelui

pactul

culorilor pentru venirea ei,

al vântului necesar

sau…

A fost odată...

Ehei, s-a-ntâmplat la un moment dat,

infinitul universului a făcut pact cu timpul

ce ne era dăruit nouă,

dar cu condiţia să aibă câteva limite,

ca de-obicei.

Şi astfel,

copilăria, pubertatea, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea…

Dintre multe gânduri ce umblă călătoare

prin conştiinţa mea veşnic nelămurită,

puse şi învârtite pe mosorul minţii mele

m-a invadat unul aparte,

sau mă rog, aşa cred eu că este,

gândul acesta nu-mi dă pace

,,ce este sufletul?''…

Litere împrăștiate

alcătuiesc milioane de cuvinte

simple sau elevate,

înnodate

cu înțelesuri și subînțelesuri

în fiecare din noi,

transmit

bucurii și dezamăgiri,

informații

pe care le receptăm…

- Și? Ia ciripește, ce mai faci? îl întrebă Tutoi pe căpitan.

- Ce să fac? Ete, șî io p-aci, prin oraș, că pe-acasă mai rar. Tu cunoști viața mea, mmm... și după un timp de câteva secunde, oare, cine n-o cunoaște? În fine, n-are rost să-ți mai povestesc.

- Ceee? Zi mai tare mă, că n-aud! îi strigă, pentru că din cauza muzicii pe care o asculta, nu prea înțelese mare lucru din ce vorbise prietenul…

Uneori se strecoară printre zilele noastre

câte-o zi care se însăilează

pe suflet, te-nţeapă cheful

de-o plimbare la pas uşor

cu mâinile ascunse prin buzunare,…

Căpitanul își luă chipiul de pe cap și îl pusese pe jos, pe lângă picioare, cu gândul să nu murdărească fața de masă a Simonei, apoi își dădu jos și mantaua. O puse pe spătarul scaunului pe care il oferise femeia. Se așezase apoi pe scaun, dar nu fu atent la povestea lui Miță, pentru că o cunoștea mai bine decât povestitorul. Privea masa încărcată cu de toate, deși, dacă l-ar fi observat cineva, ai fi avut impresia că nu vede și nu aude nimic din ce era în jur. Pe masă…

- Tati, trezeşte-te! Hai să mâncăm.

- Nu mănânc acum, mai vreau să dorm.

- Nu, tati, nu! Hai acum să mâncăm, că se răceşte mâncarea. Hai c-am făcut ciorbă de perişoare şi sarmale.

- Bine, hai că vin acum.

Se ridică de pe saltea şi se îndreptă spre măsuţa mică de lemn cu un singur scaun. Marioara pusese farfuriile cu ciorbă de perişoare şi cu câte o lingură pe măsuţă. Apoi scoase dintr-o plasă pe care scria Billa, o pâine mare pe care o rupse în două. După aceea se…

La un moment dat, câinii o luară la fugă spre ieşirea principală şi într-o clipită ajunseră pe faleză. De acolo o luară la fugă înspre Billa. Căţeluşul lătra şi el cu privirea îndreptată spre căpitan şi Pepsi, dar nu se îndepărtase prea mult de ei, de parcă i-ar fi chemat cu el. Văzând aşa, Vasile spuse:

- Hai mă Pepsi, hai şi noi după ei, să vedem und' se duc.

- Ceee? Ai înnebunit, căpitane? Eu, să mă iau după nişte câini?…

Tânguindu-se întruna după Marioara lui şi tot trimiţând-o la dracu pe Tanţa, o porni agale spre ieşirea de pe insulă, urmat de câini. Când ajunse pe la jumătatea podului, se opri şi privind cerul, vorbi încet:

- Steluţelor dragi, în care din voi este Marioara mea? Ei, începeţi să vă ascundeţi încet de ziuă, văd eu.

Aşa gândea el, că stelele se ascundeau. Cerul începea să-şi deschidă…

         Viscolul se mai domolise şi o dată cu asta, gerul amorţise. Stând lângă omul cu barbă pe sanie şi privindu-l atent, reuşi la un moment dat să îngaime:

         - Mo... moşule, ci... cine eşti? Ce vrei?

         - Ei, Mitre! Cine sunt eu? Sunt unul din curierii lui Moş Crăciun şi-am să te duc într-un loc minunat, unde n-ai fost niciodată, aşa cum ţi-am mai spus! Vei vedea că legenda Pădurii Soarelui, despre care vorbesc bătrânii satului…

         Nămeţii de zăpadă costumaseră pământul în alb. Sunetul viscolului năprasnic şi gălăgios ca o goarnă, din cauza căruia, cerul şi pământul semănau cu o coală imensă de hârtie, parcă aducea de departe veşti despre alte meleaguri, neînţelese de oamenii din case, care se încălzeau la căldura reconfortantă a focului din sobe. Ningea de vreo cinci zile în satul Brăneşti şi prin împrejurimi. Se mai zăreau uneori firimituri verzi de pe crengile plopilor, care se ridicau semeţ spre cer,…

Prea Măreţul meu Tată,

Tu ce-mi Eşti mare, peste tot pe unde privesc,

Te rog, Vino spre mine şi Deschide-mi inima,

Aşează-te în mijlocul sufletului meu,

Să-mi Stai aproape, până când îmi vei deschide poarta

Lumii Tale.

Ai…

O simplă ramură din gândurile mele se extinde departe în zare,
se-mprăştie, explodează şi contagiază Universul,
dintr-o dată, apare un cerc luminos care atrage prin energia sa
şi toţi mugurii de iubire se transformă într-o floare de dragoste,
devine agăţătoare pe inima mea, peste tot, sper s-ajungă până la tine.

Mihaela Moşneanu

De ceva timp încoace, pietrişul înţeapă asfaltul şi se înfige în tălpile pantofilor tăi lăcuiţi, provocându-ţi o samba obosită pe aleea noastră.

Mimica feţei tale este furată de la bătrânul şi eternul Charlot,

în timp ce scuipi minciuni din poveştile cu zâne şi cu feţi-frumoşi

printre dinţii albi şi zâmbetul ce-ţi străluceşte în bătaia soarelui.…

în fine, iubite!, nu-ţi mai prieşte alături de mine,

cărarea noastră s-a ascuţit cu pietriş

care-ţi înţeapă tălpile pantofilor lăcuiţi,

în timp ce genunchii îţi tresar în ritm cu paşii

şi minciunile frumoase le scuipi

printre buze.

 …

 în fine!, te-ai plictisit de mine, iubite!

eu văd că simţi prea multe locuri pietruite

şi te jenează sub tălpile pantofilor,

neştiind să te-ascunzi în spatele vorbelor.

îmi spui că nu simţi pietricele sub picioare

dar văd cum îţi tresar…

          Însă, avea noroc pentru că nu era niciun pescar acum să-l gonească.

Se apropie de zidul mic de piatră. Privi Dunărea limpede, apoi se uită la panta pietroasă ce cobora de la zid în jos, până la apă, unde se vedeau pietrele de mărimi diferite şi firele de iarbă crescute pe alocuri. Se gândi să coboare puţin lângă apă, dar se răzgândi. Îşi întoarse privirea spre pomii şi brazii verzi de pe pajiştile frumoase ale insulei, mărginite de o bordură de piatră. Pe…