Prin tine mă văd pe mine

[Irina Lucia Mihalca]

Prin tine mă văd pe mine

Unde îţi este boldul morţii?

Prin înviere a fost şters acel zapis.

Te port în inimă, de-acolo

nu te smulge nimeni,

e singurul loc unde eşti tu.

Acolo sunt toate ascunse

- dorinţe, căutări, trăiri -.

Suntem ce e inima noastră,

nu există cale de mijloc!

De ce psalmistul se ruga

pentru o inimă nouă

şi-un duh statornic?

A trăit sărutul iubirii,

dar şi-al lepădării.

Cine se îndoieşte

seamănă cu valul mării,

dus de vânt încoace şi-ncolo.

….............................................

Cu batista ţesută cu fire de dor

şi flori de nu-mă-uita,

noapte de noapte, îţi ştergi lacrimile.

Nu eu sunt importantă, ci lumea din noi.

Să crezi, să simţi, să vrei, să ai, să pluteşti!

Undeva, într-o casă veche, la ţară,

într-un lighean, îmi torni apa

să-mi spăl părul.

Te privesc şi râd bucuroasă,

îmi aduci surâsul inimii.

Prin tine mă văd,

atât de profund, pe mine însămi.

Câtă nevoie de frumos e în noi, nesecată!

Oglindiţi în oceanul iubirii,

privirile se unesc

în armonia absolutului,

izvoare limpezi şi proaspete

ţâşnesc spre încântarea sufletului

- mereu ne-aplecăm spre el -,

izvorul apelor vii din care

răsare o nouă formă de viaţă.

Să te uneşti cu el,

cel care e iubire, înseamnă totul!

Acolo te simţi când stai

pe umărul meu

şi mă priveşti, de parcă

nimic nu mai e dacă nu sunt eu.

Nimic fără mine şi totul cu mine!

Nedesprinsă de tine mă ţii,

cu gura-mi aduni

fluxul şi refluxul emoţiilor,

le deschizi drumul,

ştii bine ce valuri aduc cu ele.

Făcută sunt să trăiesc, cu tine,

o clipă adânc simţită,

un semn să-mi laşi,

aceeaşi limbă o vorbim, a iubirii,

pe treptele timpului păşim

prin ţesutul simţirilor - emoţie,

exaltare, înălţare

şi zborul prin cercul luminii.

Vreau trupul tău, iubito,

sufletul este deja, aici, la mine!

- îmi spui, în timp ce dispar,

prin aburii zorilor, pe podul de lumină.