Să nu revii, atât este al tău

[Irina Lucia Mihalca]

Să nu revii, atât este al tău 

Prea mult timp într-o notă gravă 
şi prea multă furie spulberată 
pe stâncile din visele tale, 
n-o să-şi recapete niciodată 
echilibrul delicat 
care-ţi aminteşte drumul întreg, 
un poem te ajută 
să treci prin agonia unei zile goale. 

Reflectată în tine, 
emoţia mea sublimată prinde contur 
în ceasul care-şi învârte haotic limbile, 
în umbra dublă a catedralei, 
pe care, cu litere de foc, o port cu mine. 

Sămânţa tăcută, 
purtată de vânt pe-oglinda apei, 
atracţie către necunoscut 
sub arcadele unde iubiţii răsucesc 
durerea departe, 
cu mâinile strânse 
într-o rugăciune îndurerată, 
pentru ca soarele 
să le încălzească inimile. 

Priveşte, totul prinde contur, 
cu o singură culoare, dintr-o linie, 
trasezi o petală de nufăr, 
să nu revii, atât este al tău, 
cât ai putut respira 
cu sufletul aprins din acel ceas! 

Ştergi şi-ncepi din nou, de nu îţi place, 
ştii bine, greu trăiesc acele clipe, 
până să le termini, fuge viata din ele. 
Toate fug. Fuge lumina lor, 
fug chipurile, dar ce e important, 
cu adevărat important, 
fuge verdele emoţiei, privirea, starea, 
acea magie de neuitat a clipei, 
sufletul tău de-atunci 
pe care niciodată n-ai să-l mai regăseşti. 

Un lucru pe care l-ai făcut cândva 
nu-i pierdut, să nu uiţi, 
chiar de l-ai şters, nu-i pierdut, 
ceva a rămas în tine şi asta este de-ajuns! 

Umbre violete se contopesc 
cu depărtările azurii ale cerului, 
o pată de culoare în spectrul 
acelui spectacol sideral, 
corabie noahică 
eşuată în nesfârşite înălţimi. 

În acel drum singuratic în câmp deschis, 
unde floarea-soarelui larg ne zâmbeşte, 
există fotografii ce rămân netulburate, 
cu mine, cu tine, 
în filele unei cărţi răsfoite de vânt, 
fiecare pagină întoarsă 
devoalează frumuseţea lăuntrică. 
Copleşit, în imposibilitatea 
de a-ţi trage sufletul, finalul 
va fi fericit atunci când se va termina. 

Să mergem, iubitule, 
sub creanga rodiului rămân 
doar şoaptele iubirii 
şi bucla mea ancorată-n inima ta! 

Dintr-un trecut nedefinit, 
mă odihnesc, acum, 
în braţele tale, pentru totdeauna.