Povestea din inima noastră

[Irina Lucia Mihalca]

Povestea din inima noastră 

Când eşti lângă mine sunt fericit, 
apoi mă rătăcesc, 
caut să te simt, alerg după tine! - îmi spui. 
Simţi ploaia, iubitule? Picăturile ei 
emit semnale de dragoste, curg 
dintr-un vas în altul, din cer în pământ 
şi dinspre pământ în cer, ca şi cum 
ne-am plimba, 
ţinându-ne de mână cu Universul. 

Povestea din tine este cea care 
mă aduce în zorii lumii tale, 
fiecare clipă e un mister, 
un strigăt mă cheamă, din depărtări, 
ca un ecou pe care l-am auzit cândva. 

Nu mi-au fost arătate aripile de vultur, 
dar cu tine, aproape, orice tulburare 
se preface-n linişte. 
Mă-ncântă fiecare respiraţie 
a trupului din sufletul tău, 
cu teamă şi sfială te păstrez în mine! 
Acolo m-ai adus prin atingere, 
vas curat al vindecării, 
cu mine mergi pe-acele ape adânci. 

Sunt ca şi tine, acel căutător 
de umbre şi mistere, 
unde voi pleca, prea departe, de tine? 
Dacă mă voi sui în cer, te voi vedea acolo, 
dacă voi locui la marginile pământului, 
mă veghezi de acolo! - îmi spui. 
Pe malurile apelor tale, inima mea 
se-apleca ca nişte sălcii 
spre care ne-ndreptăm povestea, 
acolo, în taină, 
ne vom simţi unduirea inimilor noastre. 

E suficient că mă porţi cu tine 
atât cât doreşti, vom cunoaşte libertatea. 
Ai intrat în mine şi ţi-ai găsit un loc 
care era, de fapt, al tău, 
oricât aş fugi de tine, vei fi şi acolo. 

Ferice de cei ce văd şi cred, 
dar mai ferice de cei care nu văd şi cred!