Exodul cuvintelor

[Irina Lucia Mihalca]

Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanţuri grele.

Un zeu plin de temeri!

Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie miasme,
plăgi negre în adâncuri, în cer şi în ape,
în sânge şi inimi,
în vis, în iubiri, în cuvinte.

Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei praguri de uşi au fost însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
                                                epilogul secundelor stinse.

O ultimă respiraţie, un vuiet adânc, un geamăt prelung...
Şi totul ESTE durere, ocean de durere!

Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele au ţâşnit
din cărţi, din inscripţii, din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
Lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu...

Şi astfel o lume albastră împietri în tăcere!

 

Doar zborul de păsări şi fluturi luceau
                                              semne vagi în priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini...

 

[Irina Lucia Mihalca]

Speranta e in noi, in fiecare, in gandurile noastre indreptate spre lumina iubirii. De noi depinde lumea in care traim, micro si macrocosmosul creat prin puterea Cuvantului.

Va multumesc, stimata doamna, Maria Cornelia Postescu pentru esenta redata din lecturarea poemului, pentru urarile si lumina gandurilor dvs.

Cu pretuire, cu drag, Irina

[Vasilica Ilie]

Te citesc  cu placere pe unde ne "intersectam", Irina! Cuvantul si Lumina sa ne calauzeasca in trecera prin Viata! Cu mult drag, Vali

[Irina Lucia Mihalca]

Vali draga, aceste cuvinte ma bucura mult. Sunt ganduri simtite ce radiaza lumina. 

Cu drag, te imbratisez, Irina