Ceasornicarul timpului

[Irina Lucia Mihalca]

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea

la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.

Purta o pancartă - " Reparăm pentru o zi timpul ceasurilor,

drept plată ultimele nouă secunde ” -

( pe masă diverse obiecte împrăştiate străluceau în raza oglinzii )

 

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii

schiţează un mic zâmbet: " Hmm, ciudat reparator, insolit afiş!"

 

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,

întinzând ceasul primit cu o zi înainte cadou:

" - Pentru o zi ce timp îmi puteţi repara?”

" - Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat, un timp diferit,

    un timp atârnat înainte, un timp înapoi, un timp paralel, o buclă de timp,

    jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat? ”

" - Un timp în avans cu 10 ani!” şi, astfel, prin timp o zi dispăruse...

 

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte. Citind se întoarse: " De ce nu? ”

" - Aş vrea să primesc un timp diferit!”, întinde ceasul-braţară şi-n alt timp intră...

 

A trecut şi-un bătrân ce greu îşi târşi anii mulţi,

privind aşeză pe tarabă vechiul ceas şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

 

Întâmplarea făcuse ca pe lângă pancarta postată să treacă şi-un om singur,

cu privirea rătăcită. Vag gândul îi încolţi: " - Un timp, un timp paralel să primesc! ”

Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul şi, astfel,

între tristeţe şi soare prin ritmuri mareice omul trecuse...

 

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului, ştia sigur,

a doua zi, de la fiecare, în dar va primi nouă preţioase secunde -

- cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp.

[Irina Lucia Mihalca]

Mi-ar fi placut sa stau pe strada Mantuleasa, stimata doamna Maria C. Postescu. E o strada prin care timpul trece altfel, cu amintiri impregnate prin casele de epoca, prin parfumul lor. Lunar trec si pe acea strada, in apropiere e si strada Plantelor, unde revad casa pe a carui placa e scris ca acolo s-a stins Mihai Eminescu.

Cum gandurile ne poarta pe carari nebanuite, intr-o, dimineata, un nou afis aparuse pe strada mea "reparam ceasuri" ( o meserie parca uitata ) si, astfel, firul a continuat pana seara pentru a inflori in acest poem.

Ma bucur daca v-a placut. Nu sunteti prima care m-a indrumat si spre proza....recunosc, recurg la poezie fiind mai rapida...atunci cand am compus cateva povestiri m-a absorbit o zi scrisul, intrata ca in transa.

Astept cu bucurie, asemeni unui copil, gandurile dvs. Va multumesc pentru lumina si frumusetea pe care mi le aduceti prin fiecare vizita si gandurile postate.

Cu drag, va imbratisez, Irina Lucia