Desprinderea umbrei mele

[Irina Lucia Mihalca]

E seară, târziu.

Străbat o stradă luminată palid de becul stâlpilor, de case lipite, strâmte,
prin care pare că timpul s-a închis.

singuri, doar paşii mei răsună, în depărtare adânc, pe care doar umbra mea fidelă mi-i recunoaşte.

La colţul străzii un gard ruginit,
o poartă de fier uşor întredeschisă...

curtea în care zac
aruncate prin iarbă
bucăţi de piatră cu inscripţii abia desluşite

נשמה... לנצח... מעבר... שליפה

îmi atrage privirea-magnet spre casa părăsită cu aerul unui templu coral.

ecoul slab al unui cândva-undeva ... - acorduri ireale -

urme de paşi făcuţi cândva
mă cheamă înăuntru
fac doi, trei paşi, ca-n transă...

în faţă umbra mea desprinsă uşor de mine

întoarce capul, mă priveşte, apoi
înaintează spre templul ce parcă are o nouă lumină, ireală.

Spre Ea se-apropie
doar Umbra, conturul unui tânăr,
se privesc, se-mbrăţişează,
privind acum imperceptibila lor îmbinare îmi pare doar o singură umbră

gândul (al meu, desigur) mă întreabă nedumerit:
- A cui e Umbra asta, oare, al cărui om e umbra ce-apare din senin?
răspunsul Umbrei veni instantaneu:
- Sunt Umbra unui om ce şi-a înşelat al său suflet,
rătăcitor de-atunci mereu!

Pe zidul templului se derulă,
într-o clipă, viaţa întreagă a unui om...

- Ce grea pedeapsă urma să plătească
cu rătăcirea să eternă!
Tributul celui care înşeală,
al celui care-şi calcă cuvântul, legământul şi lumina,
al celui care sufletu-şi înşeală,
al celui care minte şi răneşte,
al celui care uită şi-ncalcă iubirea...

O singură salvare -
- ca Umbra sa să întregească ce-a rupt întunecatul om
din egoism, din ură, din patimi, din temeri, din orgolii ...
De-atunci sunt mii de vieţi
în care Umbra sa călătoreşte,
ca să repare, în timpuri,
tot ce-a stricat un om...
De-atunci şi el şi Umbra sa îşi caută perechea-umbră,
Iubirea - salvarea sufletului gol.

Din cer fulgi albi, mici fluturi, pluteau deasupra acelor umbre imbinate,
Un dans uşor sub palide acorduri, suave ritmuri prin care
mă privesc intens şi rugător, cerându-mi aprobarea.

Zâmbesc privindu-i regăsiţi,
înconjuraţi de razele de lună, de licăriri de stele,
Tacit le-aprob plecarea, depărtarea şi prelungirea spre templu...

În fond e umbra-mi dragă, dublura mea,
redată, doar simbolic, în această viaţă!

[Vasilica Ilie]

Un poem profund, cu  imagini simbolice, cu o tema ludica, la un moment dat (asa cum am perceput-o eu) , aici, referindu-ma la umbra...

 

"Din cer fulgi albi, mici fluturi, pluteau deasupra acelor umbre imbinate,
Un dans uşor sub palide acorduri, suave ritmuri prin care
mă privesc intens şi rugător, cerându-mi aprobarea."

...........................................................................................................................................................

"În fond e umbra-mi dragă, dublura mea,
redată, doar simbolic, în această viaţă!"

 

Mi-a placut. Felicitari, draga mea, Irina!

[Irina Lucia Mihalca]

Doamna Maria Cornelia Postescu, prin poem am dorit sa redau o stare anume, un mesaj. Putea fi orice alta inscriptie sau trimitere spre o cultura sau alta. Faptul ca am inserat templul coral a fost din dorinta de a imbina realul cu irealul, caci realitatea inca ne poarta pasii spre strazile in care mai regasim case vechi, cu o istorie anume. Iar pentru a reda acea atmosfera normal ca m-am documentat. 

Cu multumiri, Irina 

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, draga Vali, pentru intelegerea poemului si a esentei lui, dincolo de decorul prin care te transpune.

Cu drag, Irina