ELEGIA XI pe firul gândului călător

[Irina Lucia Mihalca]

ELEGIA XI pe firul gândului călător

 

Undeva în timp ascult Vangelis,

efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată -
monada oglindită în creatoarea diadă.

Esenţa de caprifoi prin culorile toamnei
şi-a mistuit sufletul sleit de putere
prin căutări de la izvoare sau începuturi.

În inima lor şi-au scris poemul bucuriei, ekphrasis -
miniatură în mantia unui înger
coborât pe urmele paşilor lor
din constelaţia cosiţei dedicată zeiţelor.

 

Şoaptele vântului, mesagerul primăverilor pierdute,
adie poemul singurei lor respiraţii în lumina uitată,
nălucirea unui tainic sărut în oglinzile cerului
ţes cuvinte, poeme de stele din raze şi roua petalei.

El: - Bună seara, draga mea! Îmi aşez sufletul lângă tine, cu caldură te-aştept la poalele sufletului meu!…Ea: - Un munte înalt are sufletul tău, demult sufletele ni s-au contopit! Ce faci dragul meu?

El: - Foarte simplu, sunt în prezent! Am suficientă energie să fiu fericit! Emoţiile se gestionează, o artă e asta! Au câteva criterii să fie bine gestionate, doar asa energia nu se risipeVte deodată; poate total greşit doar atunci sufletul se va desprinde de trup uşurat!... Ea: - Toţi avem această energie, de noi depinde cum şi unde o dirijăm spre a simţi şi fi fericiţi. Energia surplus va pleca spre un minus!

El: - În decursul vieţii nu evenimentele ne doboară ci ideile pe care ni le formăm în urma derulării lor, nivelul ăsta uneori ucide, ţine de câmpul fiecăruia, depinde ce cultivă acolo!... Ea: - Te determină să avansezi! Omul se complică,în multe direcţii se împrăştie, culegem ce semănăm plecând cu bagajul format!

El: - Mă gândeam la căldura ce degajă orice atingere! Am rămas la vatra focului, nu m-am dus până la soare!... Ea: - Inerentă căldură, căci focul nu e numai în exterior!

El: - Lângă o femeie deşteaptă nu ai voie să adormi, ci să fii optim ca timp în timpul ei! Dacă conexiunea este greşită şi făcută că aşa trebuie, timpul va trece nu tocmai în timpul meu dorit! Un om ce simte şi este capabil sătransmită asta va avea întotdeauna un timp mai mult sau mai diferit de timpul unui om ce primeşte doar!... Ea: - În inima din inima ta mă vei gasi!

El : - Am plecat puţin mai departe de vatra focului şi am remarcat ceva, te porti arde şi fără foc, poţi simţi căldura chiar dacă în sobă nu mai este jar!... Ea: - Un vas plin care-şi aşteaptă golirea!

El: - Să umpleţi vasele să avem de unde bea! Dacă Ea îmi ştie structura mea eu ce vină am?... Ea: - Doar pentru ceiînsetaţi! Ridică vălurile să te privesc!

El: - În toate se caută câte ceva! Pentru acea analiză a situaţiei date aspirăm toţi, aşa se face diferenţa!... Ea: - Da, când e cu privirea dincolo! O secundă fugitivă încât trebuie să derulezi momentul! Clipa luminii contează, e tot ce contează!

El: - Cei mai mulţi văd foarte jos!... Ea: - Şi clipa noastră a existat, chiar dacă nu-ţi mai amintesti! Prin noi îngerii vorbesc, râd, glumesc, plâng, iubesc. Ca şi cum ar fi şi aici, şi puţin mai sus, pe alt prag cu tine acolo în fundaţia noastră! Simţi suflul de acolo coborât aici!

El: - Toate lucrurile devin mari orientate în Sus, de Lumină e vorba! Ce mult contează asta!... Ea: - Te transfigurează, de aici schimbarea chipului, metamorfoza eurilor! Cuvintele vin înşirate după ce gândurile au dansat între sufletele noastre!

El: - Îmi amintesc frânturi din lucruri ce acum îmi par clipe, dacă le-am atins pot să mor!... Ea: - E foarte greu să reţiiîntregul film, doar universul îl pastrează, îl vom regăsi intact acolo!

El: - Draga mea, la tine există şansa să se descopere noi culori!... Ea: - O legendă a petalelor! Roua a trecut peste cer, o amintire pluteşte în umeda umbra, mâinile vântului ne mângâie chipul! O lună pe cer, o lună pe apă, o lună-n priviri! Luna de pe cer dansează, luna din apă pluteşte, luna din priviri e diferită de luna cerului, rotundă oglindă!

El: - Voi păşi să văd ce-i dincolo de poartă nu doar de soba din camera alăturată, voi ieşi din casă!… Ea: - În noaptea asta într-un târziu ai ajuns în câmpul nostru!

El: - Cred că este o problemă, Catrinel e obosită, nedormită. Dintr-un motiv anume îi place să mă privească, dormşi ea mă priveşte!... Ea: - Fumos, se încarcă cu tine! Când tu dormi te priveşte, şoptindu-ţi doar ştie ea ce. Ne găsim o oglindă, o undă pentru a interacţiona aşa cum simţim fiecare, aşa cum suntem! Ce face acolo acum ?

El: - Să mă uit, desenează în creion ceva, dacă va vrea îmi va arata, nu intru în intimitatea ei! Va trebui să găsesc starea când ea nu mai traieşte desenul şi-mi poate dedica o clipă!... Ea: - Cred ca îţi desenează un vis!

El: - Desenează o apă, ciudat cursul ei şi fluviul ce-o aşteaptă, multe ape în drum sunt. Deja mă văd până la genunchi pipăind nisipul şi pietrele spălate. Ce reprezintă oare?... Ea: - Aşa sunt apele curgatoare, urcă, coboară, line, repezi, reci, calde!

El: - Să nu mişcăm lespezile pentru că ascund şi au o memorie a durerii, poveşti nemuritoare, ameţitoare ca şi traseul spre lumină al unui labirint! Am convingerea că nu pot trece de acel prag fiind un loc unde lumina nu poate fi filtrată printre gene. În afara dorinţei sufletului de a evolua aspirând la noi labirinturi cum este mai bine, privitorul să intre în meditaţie păstrând zbuciumul şi, implicit, intimitatea labirintului sau să dea piatra la o parteşi s-o aşeze la loc? Cred că ar strica totul şi cupola labirintului n-o va atinge niciodată cu mâna!...Ea: - Grea sarcina-şi asumă cel ce urneşte orice lespede!

El: - Spinii dezvoltă noi simţuri, întâlnirea cu un spin e-o emoţie nedefinită! Uneori sunt lucruri ce stau mereu în aşteptarea vindecării, uneori este mai bine să nu ştim unele lucruri!... Ea: - Tăcerea este apropierea de Dumnezeu!

                                                  -continuare in blogul urmator-