Două clipe, mai mult decât una! / Dauâ clipiti, ma multu di unâ! (română-aromână)

[Irina Lucia Mihalca]

Două clipe, mai mult decât una!

 

 

Din coroana soarelui orbitor

Suntem boabe aurii risipite la vale,

Ne răsfirăm, ne împrăştiem, plutim, ne rostogolim

În palmele timpului şi spaţiului necuprins...

 

Până unde poate ajunge gândul tău,

Nu-i ştiu puterea. Are frontiere?

Cuvintele emană puterea misterioasă

de a vorbi prin tăceri, de a exista în absenţele lor,

continuă să simtă vocabulele dezmembrate

din trecutul lor construind fraze,

folosind cuvinte pe care nu le mai posedă.

 

Melanj de sunete, pânze de păianjen,

senzaţia aruncării într-o fântână secată,

stalactitele durerii!

 

Cuvintele îmi par ca apa prelinsă printre degete -

curată, racoroasă şi binefăcătoare, dar

când să-mi dau cu ea şi pe ochi pentru

a-mi limpezi privirea deja n-o mai am, s-a evaporat...

 

- Eşti ca un ulcior magic din care curg poveşti!

În lumea asta, poţi visa cum timpii tăi nu au timp,

cum alergi după clipe ce se ascund,

cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic,

cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă,

cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos şi de sus.

 

În castelul umbrelor există un ritm subteran,

zborul pescăruşului semnează orizontul între două clipe,

În urma fiecărui pas timpul muşcă cu forţă spaţiile,

lumina eliberează căderea secundelor din trecerea cuvintelor...

Două clipe, mai mult decât una!

 

Sub palida lună

doar paşii tăcerilor noastre

ascund sevele

primăverilor

de la un capăt la altul

al pământului...

 

Noi şi amintirile noastre

ce se întorc ca rândunelele

în retina noastră!

 

Noi şi amintirile noastre

seminţe înflorite

în primăveri,

cristale despărţite

ce vor reaprinde

scânteile focului lor!

 

Să vâslim pe râul de argint

căutând în depărtare

pierdutele vele albe!

 

 

 

Dauâ clipiti, ma multu di unâ!

 

 

Ditu câruna a soarilui ţi nâ urgheaşhti,

Himu boabi di malmâ arâspânditi tu vali,

Nâ dipârtămu, nâ arâspândimu, azbuiuram, nâ anvârtimu

tu pălnjili a chirolui ş'tu padea fârâ di mărdzânji...

 

Pânâ iu poati t'as agiungâ a ta minduiri,

Nu-i ştiu putearea. Ari mărzdzânji?

Ca unâ ciudii zboarâli a tali au puteari

zburăscu pitu tâţzeari, şi suntu şi cându nu suntu,

şi dipriunâ duchescu zboarâli arâspanditi

di ma ninti şi ahurhescu s'adarâ ma multi

ditu zboarâ ţi nu li mai au.

 

Mintiti vandzâ, pândzâ di paianginu,

ca atunţea cându tu unâ fântânâ seacâ,

aruţzâ durerea ca chiatra!

 

Zboarâli înji paru ca apa ţi's prilindzi pitu dzeaditi -

chischinâ, avroasâ si licuvitâ, ma

cându sâ-nji dau cu ea şi pi ocli

sâ-nji lânjichidzăscu mutrita nu u mai amu, s'dusi...

 

- Eşţzâ ca un pociu hrisusitu di iu zvearsâ primiti!

Tu aestâ banâ, poţzâ s'anghisedzâ cumu mirachili a tali nu au chiro,

cum aladzâ dupâ clipiti ti s'ascundu,

cumu ti hârseshtzâ di soarili ţi nu ţzâ caftâ ţiva,

cumu poţzâ ta's ti agioţzâ cu aumbrili şi vârnâ s'nu plângâ,

cumu poţzâ ta's ti hârseshtzâ di tini s'ti mutreshţzâ ş'di înghiosu ş'di îndzeanâ.

 

Tu casa aumbrilor eastâ unâ banâ sum locu,

azbuiratlu a pescăruşlui disparti clipitile,

Tu cafi toarâ di imnati chirolu mâşcâ cu puteari ditu locuri,

luhjina agiuta sicundili s'cadâ ditu triţzearea zboarlor...

Dauâ clipiti, ma multu di unâ!

 

Sumu galbina lunâ

maşi imnatili a tâţzerilor a noastri,

ascundu mâdua

primverilor

di la un capu la alantu

a loclui....

 

Noi şi amintirli a noastri

ţi-s toarnâ ca arândunealili

tu a nostru ocliu!

 

Noi şi amintirli a noastri

sâmiţa tu chitchi

tu primveri,

hrisăhi dispârţzâti

ţi va's aprindâ iara

pirili a foclui a lor!

 

Tu aninti pi arâul di asimi

s'câftămu tu largu

chirutili câraghi albi!

 

 

[Irina Lucia Mihalca]

Asezate in fata noastra, zilele de maine sunt lumanarile aurii ce vor arde in sir frumos, in urma insirate doar zilele de ieri, colier de lumanari stinse, topite, reci. Plecam doar cu amintirile si lumina lor.

Multumesc, draga doamna Maria Cornelia Postescu, pentru lumina adusa aici.

Cu drag si pretuire, Irina Lucia