Dincolo de Zidul de Foc...

[Irina Lucia Mihalca]

Dincolo de Zidul de Foc...

Dincolo de Zidul de Foc totul revine

prin noi şi noi forme de cuvinte.

Cum să mângâi fiecare cuvânt

şi să nu simţi

poeţii plecaţi în veşnicie?

Sunt încă aici,

respiră, trăiesc, ne vorbesc!

Obosit, stiloul se sprijină de titlu,

cuvintele licitate vibrează,

murmură, aşteaptă,

se rotesc, zboară-n stoluri, stoluri,

- poveri de carne şi spirit,

săgeţi mici de înţeles

din irizarile promisiunilor noastre -.

Râurile din inima ta sunt calde

atunci când ating sideful prezentului,

cărămizile şi mortarul devin

ţesuturi moi

pline de tandreţe şi dragoste,

pereţii suspină,

blând ne vorbesc în timp ce

umbrele pâlpâitoare

şi calme ale inimii

susţin mişcări neliniştite, căderi,

inevitabile dureri, temeri, răni,

contraste sacre

desfăcându-se-n bucăţi

până-n lumina crudă a zorilor zilei

atunci când

perla unei noi vieţi

se naşte din straturi succesive.

Când ochii se-ntâlnesc există

aprindere şi înălţare,eşti viu, trăieşti,

zâmbetul de aur

şi privirea secretă şi-au spus

mii de lucruri într-o clipă.

Dacă eşti parte din tot ceea ce sunt,

vocea mea este

sunetul copacilor care adie

şi poienile care şoptesc.

Dacă eşti parte din tot ce se scrie

şi tu eşti umbra delicată,

ocrotitoare şi plină de înţelegere.

Daca faci parte din cântecul păsărilor,

acea chemare iubitoare,

răspunsul tău este

un cântec dulce-amărui,

stăpânul din inimă.

Plin de curaj

cobori privirea-n durere,

aducând balsamul luminii.

Eşti un destin frumos într-o formă

şi toţi oamenii

vor cădea sub misterul tău,

vei câştiga lupte şi vei învinge

toate obstacolele cu carismă şi farmec.