poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
Irealul din mâinile ei
Singur printre rătăcirile tale,
dincolo de marginea lumii,
un fragment prin care reuşeşti
să te strecori, pas cu pas,
prin dimensiunile abstracte
străpunse de realităţi paralele.
Prin fiecare ciob presărat
nostalgia se reflectă
în lumina acestor gânduri.
Ceva te sfârtecă, un dor,
o intensă durere,
fiinţa ţi s-a estompat,
ţi-au rămas frânturi, amprentele ei
au miresme stranii, de flori sălbatice.
O revezi, zâmbind diafan, trecând
prin nuanţele pădurii de întrebări imposibile,
în liniştea eterică de care uitase,
adormind câteva clipe,
destul cât să viseze anterioarele vieţi.
Ar fi trebuit să fie fericită.
Dincolo de ea nu se afla nimic,
pare a te chema acolo
- vrei să zici nu şi totuşi zici da -,
nu mai rămâne nimic din tine
şi nu pare a-ţi părea rău.
Ca-ntr-o poveste, când apărea,
când dispărea, ca şi cum
ar fi trecut prin timp,
un petec de cer, un înger de zăpadă,
mâinile ei şovăielnice strângeau irealul.
O durere acută simţea în palmele
ce păstrau literele
căzute din pagina abia citită.
Presimţea în orice frumuseţe sfârşitul
şi-n orice sfârşit o nouă, altă, viaţă,
perpetuă, răstignită între iluzii
şi obsesii printre grădinile înflorite,
cu realităţi care curg circular
în izvorul de lumină ce reflectă,
ca-ntr-o oglindă, amintiri, intersecţii,
întâlniri, schimb de roluri, iubiri
care trăiesc şi mor pentru-a iubi din nou.
Ploua mărunt şi lacrimi albastre curgeau
pe faţa ta arsă de tristeţe.
Iată paltonul cârpit al trecătorului
şi lacrima tăcută a unei fete
deşi absentă dar atât de prezentă,
şi visele tale inutile, şi morţii tăi dragi
care-ţi mângâiau odinioară fruntea,
şi tu tânăr şi-atât de fericit!
Acum ştii, iubirea există,
nu poate fi ştearsă
nici de ştergerea memoriei...
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"