Cuvântul de după Cuvânt

[Romeo Tarhon]

Nu vă apucaţi să scrieţi trist, bacovian, funest..
Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest...
Scrieţi roz, cu-fără-rimă iambi, dactile şi trohei,
Emineştii vremii noastre sunt doar epigoni şi ei..

Şi ca ei, de bună seamă, sunt şi eu un minim mim
Şi încerc din vechi şi sacru să înstihui, să înrim...
Ci scoţând piatră din glodul drumului cel vechi însum
Un drum nou pavat cu umbre peste încolbatul drum...

Să nu faceţi judecată din al harului destin,
Care este... ori nu este... Stihurile curg şi vin
Nu cum mintea ne zoreşte în ambiţii şi nărav,
Ci cum harul osândeşte trupul şi aşa bolnav...

Şi când vin, vin să rămână, în mental să le imprim,
Vin din stocul fără normă să le-nritm şi să le-nrim,
Din comoara nepăzită din seifuri, conturi, bănci,
De la Dumnezeu dictare spre ţărani şi spre ţărănci,

Spre români cu vorbe simple şi spre simpli cărturari
Ce păstrează limba pură în registru-i de zidari
Ce-au zidit altar de doină, de baladă şi poem
De se tem şi anglofilii şi latinii toţi se tem...

Cu franţuzii şi păgânii mai demult am insprăvit,
Doar cu slavii şi ovreii încă nu ne-am lămurit...
Azi mă fac cu tata frate şi cu veri de-orfelinat,
Şi cu dracul mă fac frate, dar cu fraţii mă desfrat...

Nu că simt sau vreau aceasta, dar aşa suntem setaţi
De-ale iudelor cohorte, trădătorii cei trădaţi
Tâlhărind prin legi iisuşi: robii foamei mulţi şi drepţi,
Descarnându-le cultura, răstignindu-i pe-nţelepţi.

Ci mulţimile de-a valma otrăvite cu minciuni
Încă speră şi disperă în măcar două minuni:
Dumnezeu să reîmpartă lumea în săraci săraci,
Şi săraci numai cu duhul, surzi şi muţi la cel cornaci,

Iar o doua alta nu e decât pacea pe pământ,
Un mileniu-n care omul sieşii îşi va fi Cuvânt...
Şi Cuvântul se va face hrană gurii dar şi rod
Sufletului ce ne este dat să-l dăm din plod în plod...