astăzi

chiar nu am chef

să-mi clătesc picioarele în cuvintele tale

le voi înfige în piept

să șiroiască manta

până vor prinde

gustul verde-al pădurii

le număr clipirile

le pipăi cu buricele degetelor

  poate voi reuși să le deslușesc conturul

au căpătat

tenta argintie a straielor de înțelepciune

*

timpul nu doarme

îmi șoptește la ureche un înger

în nopțile cu lună plină

nici…

nu striga

 ziua de ieri a-mbrăcat strai cernit

 sub povara luminii

 ochii plâng bezmetic apus

 ascuns între pletele sure

 răscopt

 un astru mi se prăvălește pe frunte

 adânc sfredelind

 tot mai adânc

 în al negrului hău

 se prăbușesc emisfere

 și dor

 *

 nu striga

 inspiră tăcerea

 ca pe o gură de aer divin

 potolește-ți setea cu un codru de vis

 și caută

 dincolo de verdele crud al…

prinde-mă-n brațe

 când cerul mi se surpă

 și taci

 nu-mi povesti de sânziene

 când tălpile mă dor

 

 *

 

 nu vreau să știu

 să dor nu vreau

 e prea devreme tropotul de cai

 în infinit îngust

 e prea târziu

 

 *

 

 mai bine-mi dorm cuvânt

 pe brațul stâng al nopții

 și-aștept

 să-mi povestești de sânziene

 iubite, de ce taci…

Iubitule,

 prea greu apusul mi se prăvălește-n poală

 de sus din creștetul de nor

 prea mult îmi ești și prea puțină

 cărarea pân' la primul dor

 de ieri, de vânt și de lumină

  

***

nu știu să cânt privighetoare

în brațe lanului de grâu

tu ești

eu nu-s decât ninsoare

pe-obraz pământului desfrâu

de alb

***

 și-apoi

 ar trebui să plec

 mă cheamă

 de dincolo de mine-un gând…

 ți-aș mai scrie dar mă doare

 arcul prins de glezna dreaptă

 dincolo de zări mă-mbie

 luna verde și necoaptă

 

 între pleoape-mi zace șuie

 ziua asta plumburie

 între perne tolănite

 florile de păpădie

 

 îmi îngălbenesc secunda

 cufundând-o-n întuneric

 peste zboru-mi ce nu știe

 și nu vrea să fie sferic

 

 tu iubite-ngăduiește

 inc-un veac ori până când

 toate visele albastre

 mi…

scrie-mi în palmă 

firele de ger 

ninsorile acoperă de noi 

ascunde vise-n tânguiri de vânt 

 rămâi 



nu mă striga 

până când eu 

nu voi zdrobi-ntre pleoape ultimul sărut 

și glezna îmi va plânge 

nemurire 



e trist 

și dor de dor adus 

în pragul unui zbor tangențial 

îmi izvorăște pe obraz 

iubire 



mă trec 

cămașă peste timp 

cărare-mi fac din răvășite plete 

pe frunte infinitul îți așez 

a…

aș mai sta un timp 

trup să-mi înfășor în albastru 

cuibărită între aripile tale 

ți-aș priponi gleznele de colțul lunii 

prizonier să fii între lumi 

ochii să-mi rătăcesc printre astre 

căutându-te 



prea târziu 

mi-ai dăruit zbor 

și-am uitat să pășesc 

peste umerii…

atâta noblețe 

în ochi de-atâta plâns   răstigniți

atâta inimă 

în podul palmei stângi 



și zâmbet 

strecurat sub troiene de vis 

cărare bătută de suflet prea plin 

inc-o zi 

mângâiere pe creștet apusului 



la marginea patului 

frunte plecată a astăzi speranță 

genunchi prăbușit între maci 

pentru mâine 



prea trist să rămâi 

de vei pleca…

mi te-am promis de la-nceputul lumii 

deznodământ 

călăuză 

înainte de pecetea apusului 



nu striga 

sufletul meu a-nghițit hămesit 

semne ce nu se văd de pe creasta cuvântului 

doar pământul călcat în picioare mai geme 

povara ultimei ierni 



fugi 

dincolo de marginea…

și ce dacă împărțim același răsărit 

oricum ne-am născut în zile diferite 

și urma pasului tău 

e mai înțeleaptă decât verdele crud

nu mă striga 

mâna mi- e prea oarbă să-ți mai dezmierde fruntea 



și-apoi nu-mi pasă

de ochii ce-mi sfredelesc carnea flămânzi 

nici de reclamele din vitrine cochete 

nici de tine nu-mi pasă, nici de noi 

nici de viforul ce pătrunde urlând 

prin ferestrele mate 



rămâi de vrei

eu am…

astăzi omul a primit ochi 

să poată vedea lumina 

a început să defileze 

fluturându-și inaniția cu mândrie 

precum cerbul din poveste

agățat de genunchi 

capul i se rostogolește ca o minge 

iar tălpile 

tălpile se întind a lene 

mângâiate de lumina difuză 

ce răzbate prin crăpătura tavanului

nu vreau ochi 

țipă cât îl țin puterile 

ii smulge 

ii îndeasă cu…

am uitat să-ți plâng ultimul gând 

și mâna întinsă îmi pare o frunză 

înălțată pe zborul uitat între foi 



mă scald în cenușa lui mâine 

hrănesc pieptul atins de venin 

și uit să pășesc vertical 

când fruntea mi-e rănită de nori 



prea aproape de ochi orizontul 

mă leagă a neputincioasă orbire 

când murgii își…

SARBATORI FERICITE, PRIETENI DRAGI, IN ORICE COLT DE LUME V-ATI AFLA!

 astăzi tac
 să nu-ți strecori plânsul
 între palmele-mi răstignite pe coapsele serii
 
 doar ascult
 scânteierea luminii
 când ziua plesnește din mugur al nopții  
 
 astăzi
 nu văd cântecul
 ascuns sub tălpile ielelor
 
 nu pipăi
 preaplinul enigmelor lumii
 cu degete-nflorite de doru-nvierii
 
 poate mâine...

ne prăbușim în hăuri
 de la-nălțimea minții
 mai facem un ocol
 ne sfâșiem cu dinții
 
 ne tăvălim în humă
 ne smulgem  rădăcini
 sub plapumă de brumă
 în ochi ne cresc ciulini
 
 sub tălpi mirarea lumii
 se vrea al nopții zbor
 în vârfu-nalt al culmii
 aripile ne mor
 
 și-atunci ne prăbușim
 de la-nălțimea minții
 durerile-n bucăți
 le sfâșiem cu dinții

      Privea în jur cu un fel de silă urmărind cu coada ochiului chipurile acelea aparent îndurerate în spatele cărora se citea frustrarea unui revelion ratat.Se terminase.

  _ Ai văzut, dragă? Cine s-ar fi gândit?

       Nimeni, își spuse, trăgându-și în grabă paltonul și îndreptându-se spre ușă.

  _ Condoleanțe! rosti în grabă și, fără să mai aștepte, coborî scările una câte una, traversă aleea îngustă și-o coti la drepta ajungând în strada principală.  Deși era ora…

Se apropiau sărbătorile de iarnă. Orașul era scăldat în lumini, oamenii mișunau încă pe străzi cuprinși de spiritul crăciunului, tinerii se plimbau agale hârsâindu-și picioarele prin zăpada proaspătă iar ea ședea pe bancă și privea cu nesaț împrumutând fără voie o stare de bine pe care nu și-o putea explica. Își trase mănușile în mâinile înghețate(nici nu băgase de seamă cât de frig se făcuse), se ridică petrecându-și geanta peste umărul drept și se îndreptă grăbită spre centru, acolo unde…

     Soarele se strivise de crupa norilor sângerând spre capătul zilei în timp ce se prelingea leneș peste marginea zării.Doar creștetul său mai zăbovea pe umerii unui nor vinețiu ce ședea stingher în poala întunecată a înserării.

Dincolo de lumina difuză a lămpii pereții tapetați de umbre mohorâte îi apăsau umerii încovoiati a neputință.Privirea-i era ațintită spre fotoliul gol, acoperit cu pledul din lână roșie, achiziționat cu ceva timp în urmă din târgul artizanilor. Prin fereastra…