Cina cea de taină de Georgeta NEDELCU

[Georgeta NEDELCU]

Oricât ar părea de neînţeles şi de paradoxal,

rămâne întotdeauna faptul că oamenii devin sfinţi nu prin dorinţa proprie, ci prin chemarea suverană a lui Dumnezeu

(Cugetări creştine)

 

 

 

La cina cea de taină, privesc cu gândul dus...

Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.

La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,

Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.

 

Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,

Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite

Către Maica Curată şi către Dumnezeu,

Ei, cu Iisus Hristos, mă vor feri de rău!

 

Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,

De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.

Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?

Sau... dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”

 

Însă, toţi, deodată privesc în continuare,

La bunul nostru Iisus, ce şade în picioare

Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:

Nu vrei să fii tu slugă? Petre mi-l ia de mână;

 

- Nu înţeleg de ce ? Şi, scoate un suspin.

Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin…

Apoi şi-ndreaptă paşii la unul dintre ei:

Şi, fără-a sta pe gânduri se duce la Andrei.

 

- Iisuse, de ce eu? Sunt cel mai bun dintre ei?

Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”

- Eu... am adus bucate şi... zic că e de-ajuns!

Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus!

 

- N-ai vrea să fii tu – Toma - sluga din astă seară?

- Nu pot Iisuse, în suflet am încă, îndoială...

Iar, într-un colţ, stau Dona, cu Pavel şi Tadeu

Şi, răspund toţi, odată: „De ce Iisuse, eu?”

 

Privind către Mihai, ce sta întru-n ungher

I se făcu milă, când îi zâmbi stingher.

Dar nu stătu pe gânduri şi spuse tuturor:

,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”

 

De-atunci... a trecut vremea, multe ar fi de spus...

Şi, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,

El vine să întrebe ca şi odinioară:

„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?

Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai...

N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”

 

- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă

Şi, alege-mă pe mine, să fiu eu, cea din urmă!

Cu toate că... Iisuse, nu sunt decât un ciob,

Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.

 

Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,

Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.

Sunt femei necăjite, sau fără de putere,

Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.

 

Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,

Sunt disperaţi şi-aşteptă de la Tine, semnal.

Se cere muncă multă, din noapte până-n zori

Şi... mereu rugăciune şi... muncă până mori.

 

Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,

Îndată de păcate, sau boală te-a scăpat!

Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,

Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână!

 

Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,

Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;

Doar, cu o vorbă bună, să-i îndulceşti amarul.

- Iisuse, eu... de mult, sunt frate cu sărmanul!

 

Te rog, Mântuitorule, ascultă a mea rugă.

Căci, pentru oameni vreau, să fiu eu rob şi slugă!

Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână

Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!

 

Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,

Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!

Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!

Şi, ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.

 

Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul

Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!

Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,

Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!

 

Craiova ianuarie 2009

 

(inspirată după poezia ,,Ştergarul” scrisă de Costache Ioanid)