Numărătoare de copil

[Botnaru Nicoleta]

Un singur soare de alin,
Un singur este.
Un cer,ce strigă a Amin,
Un singur este.
Un orizont cu adevăr încețoșat,
A fost și este.
O lună-călăuză celui blestemat,
A fost și este.
Fusese,oare,odată ca niciodată
O lumne minunată,
În care omul asculta de pământ,
Străin fiindu-i al ispitei cuvânt?
Să fie,oare,Pandora vinovată
De-osânda,atrocitatea,viaţa damnată?
A existat un soare,un cer,un orizont,un cult,
Dar n-a fost și nu este,în pururi,un adevăr absolut.


Doi mari piloni,ce-și ocrotesc odorul,născut din iubire,
Vor fi și sunt.
Doi ochi și-o singură destăinuire,
Vor fi și sunt.
Două entități,din care am pornit și spre care sfârșim,
Vor fi și sunt.
Două poveți:iartă și-nvață,pe care de mici le însușim,
Vor fi și sunt.
O fi floare de salcâm și-n inimă?
Tu,inimă,să-mi spui,pulsezi în loc de sânge mireasmă proximă?
Miroase a levănțică al nostru suspin,
Făcut-ai a mamă atingere din fibre de in?
Din natură ne-am zămislit sau suntem carne brută?
Mai este origine a tot,sau demult a fost pierdută?
Vor fi doi piloni ocrotitori,doi ochi,două entități,două poveți și armonie,
Dar ce va fi pe veșnic,după noi-Natura mama vie.


Trei timpuri care-au dăinuit,
Au fost.
Trei,pe Golgota,ce s-au răstignit,
Au fost.
Trei suflete ale lui Cabalei,
Au fost,
Magii de la răsărit,tot în număr de trei,
Au fost.
Va exista un alt crez,un concept exarcebat,
Timp de două milenii să fi continuat?
Va exista dulce nemurire,
În desăvârșită izbăvire?
Au existat trei timpuri,trei răstigniți,trei suflete ale lui Cabalei,trei magi urgiți,
Și lumea a văzut și va vedea și aroganți,și pocăiți.