Vitraliile

[Irina Lucia Mihalca]

Vitraliile

Colorezi cu vântul hoinar

din zorii dimineţii

durerea plină

din picăturile sărate

ce-ţi picură pe faţă.

Colorezi în culori calde

lacrimile apărute

din greutăţile care par

a prinde rădăcini vii.

Colorezi cu răsărituri de soare

şi cântece de dor stinse

în rănile dragostei

preschimbată-n furie

şi furia în golul indiferenţei.

Colorezi cu sclipirea zăpezii

bumerangul gândurilor – abandonul,

tăcerea morţii

şi fluxul însingurării.

Colorezi cu incandescenţă vulcanică

râurile subterane ale angoasei

preschimbate

în tentacule sufocante.

Colorezi cu reflexe verzi-albăstrui

amarul dezamăgirii

din aşteptări neîmplinite

şi visele închise

sau prea mult timp amânate.

Colorezi cu irizări de emoţii

demonii din nisipul

călcat în picioare

răsfirat mai departe

de spirala centrifugii inimii.

Colorezi cu nuanţele iubirii

în cartea amintirilor,

ca-ntr-o matrice,

abisul dintre cuvinte,

laşi muzica să curgă

pe lângă tine

ca bulele mării ce se sparg

de rocile sfărâmate de timpuri.

Prin jocul oglinzilor

învăţăm unul de la altul,

slăbindu-ne

sau ascultându-ne sufletul,

dorind să vrem mai mult

şi mai mult,

liniştindu-ne mintea.

Prin fiecare spaţiu, scăldat

într-o energie dulce,

trăieşti când inima

şi sângele îţi arde,

cântă, râde şi dansează.

Hai, nu te-ngrijora,

ştii că niciodată

nu poţi pierde

nimic definitiv,

focurile interioare

se pot oricând aprinde,

miracolul iubirii

te poate aduce împreună!

Colorează, pictore, cu fior,

trăire şi zâmbet,

cu bucurie şi râs cristalin,

cu inima îndreptată spre cer,

toate provocările!

Fără aceste raze de lumini

viaţa ţi-ar fi pustie...