Un vis intr-un vis!

[Irina Lucia Mihalca]

Un vis într-un vis!

Pe luciul apei, într-o iubire,
curg culori fără a putea opri clipele,
Un diamant este inima,
cu cât priveşti mai adânc, cu-atât mai preţios.

Prin ce sunt vii oamenii? - te-am întrebat,
Prin flacăra lor, prin iubire!

Dragoste şi dorinţă! - aşa s-a numit
visul pătruns
al soarelui întors cu fluturii în floare.

Dacă închid ochii
revăd secvenţe de mare iubire,
- dorinţă, simţiri magnetizate,
preludiu,
aşteptarea primelor reacţii
şi consumarea lor, în întregime,
până la epuizare,
din adâncul faliilor până mai sus de cer,
în leagănul stelelor -
Vioara, trezită la viaţă,
ce vibrează, până la lacrimi, cu mine!
Un vis într-un vis!

Ai un trup superb şi sânii de copilă,
dă-mi buzele, le simt cărnoase şi dulci,
Chiar dacă
simt, uneori, cum te eliberezi fugind,
încă mai ai
culoarea sângelui viu din ele
- memoria culorii lor - în trupul copt de femeie,
Mi-ai rămas
cu plăcerea trupului în minte şi-n unice simţiri...

Ai păşit din vis aici, aşa ai curs în mine,
vibraţie reverberată în unda apei,
în cercuri, de la centru spre margine,
În adâncuri mergi
prin fiecare petală rotită
şi deschisă-s altarul creaţiei,
Închide ochii,
- explozie solară, sublimul, zborul
şi cercul de lumină
în care ne-am înălţat, într-unul, în afara corpului...

Mă întreb, acum, ce este omul?
Scânteia divină care se manifestă
şi care-aşteaptă să redevină scânteie divină!

Omul e cel care ar trebui
să-şi vegheze lumina dată - iubirea,
Aşteaptă scânteia pentru a simţi divinul,
ca ploaia ce picură
semnale de iubire din cer la pământ,
La o rotaţe perfectă a pământului
se întâmplă asta - o clipă dăruită cuiva -
O clipă deloc întâmplătoare,
din a cărei mireasmă nu te-ai mai întoarce.

E-atâta minciună în lume şi-atât de puţin adevăr,
Coboară-n adâncuri
şi-ţi vei găsi esenţa nemuririi - eternitatea tinereţii fără bătrâneţe!