Umbra

[Calinescu Maria]

Voi dărui azi versul meu, voi dărui şi clipa

Înaltului, lui Dumnezeu

Ce-i Umbra mea

mi-alungă frica,

 

Mergand pe-alei cu flori şi cu castani

Ea,

Umbra nu mă lasă, îmi este credincioasă,

De fac eu paşi pe-aleea vieţii

o simt mereu cu mine,

mă insoţeşte

 peste ani,

 

De mă aplec,

 ca să miros pafrumul de la floare

face şi Umbra tot aşa,

S-o rupă o simt cum simt şi eu

nu se îndură,-o doare,

 

De-mi trec mâna prin păr a dulce mângâiere,

Văd Umbra cum imită-a mea mişcare

simţind parcă plăcere,

 

De-ntind mâna spre soare, în semn de preaslăvire

Umbra face la fel, cuprinsă de iubire,

De mă aşez pe-o banca,  la viaţă să privesc

şi bucuria lumii încerc s-o preţuiesc,

se-aşează lângă mine

Ea,

tremurând  a bine,

 

 

De lacrima revine pe obraz şi se prelinge

 Umbra se-ntristeaza,

plânge

                                                Ori de cate ori alunec în genune

simt

Umbra e cu mine, în suflet Ea pătrunde,

durerile-mi ascunde,

Apoi ca o minune fără cuvinte-a spune

privirea îmi înalţă

un crez eu să rostesc, mă-ndeamnă să visez ,

să văd viaţa frumoasă,

Mereu ea îmi arată ca merit să trăiesc

şi să iubesc,

 

Azi Umbra cea Dumnezeească

mă-nvaţă,

Cum să iubesc o floare,un pom, un om

Mă-nvaţă cum să preţuiesc ceea ce-a fost

şi câte-n lume îşi au rost,

Mă-nvaţă,

 să împart iubire celor care nu mai sunt

pe-acest pământ.

…………………………………………………….

 

Alege-un ţel în viaţă, alege ce-i frumos

Ea, Umbra e cu noi, ne este de folos!