In zborul meu astral

[Calinescu Maria]

Începe-o nouă noapte

se scurge din vazduh,

Se-mbracă liniştit în straiele de şoapte,

Călcând cu pas uşor pe un covor

de dor

de parcă-ar fi un duh,

 

Cu duhul împreună

urc iar spre-altarul nopţii,

Mă-ntâmpină cor sfânt în cântec îngeresc,

Mă-nalţă pe-a' lor aripi, în şir s-au prins cu toţii,

Ce multe-mi povestesc

în grai Dumnezeiesc,

 

Decorul e feeric

pe-ntinderea de suflet,

Vezi mii şi mii de aştri cum strălucesc frenetic,

Sorbind

în cupele de aur

Iubirea ce-o păstrează în simţire şi în cuget,

Sorb şi iubirea mea ce-o port la drum de umblet

şi a genunei freamăt,

Destinu-mi este orb

revarsă a lui geamăt,

 

În zborul meu înspre neant

i-ascult, îi simt pe îngeri călauză,

Las vremea să se ducă, doar eu rămân pe loc

                                                                    Caut focul iubirii, îl caut ne-ncetat

Mă lupt cu nemurirea

cu dorul de Înalt,

 

Continui în tăcere eu, zborul meu astral

Ajung la Carul Mare, îi pun o întrebare

de n-a văzut cumva

iubirea mea

cea mare?

 

Candoarea lui stelară

în inimă-mi zvâcneşte,

Mi-arată

prin tremurătoarele sclipiri

drumul iubirii mele ce arde încă-n flăcări,

Mocneşte acum cu dor pe drumuri paralele,

Ascunsă dupa-un nor

învăluită-n dor,

 

Nimeni,

nu poate stinge

focul vechii iubiri,

O simt în disperare mocnind în amintiri,

Mă-ntorc iarăşi la viaţă, făgaşul e în mine,

Rămân roaba iubirii

în viaţa care vine.