Sincope temporale

[Irina Lucia Mihalca]

Ecoul întrebărilor străbate închise universuri interioare,

Acolo unde mergi Tu, Moartea te însoţeşte pas cu pas,

Cei ce se aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine,

prezentul din fluidul anilor din adâncul timpului mistuitor.

Distanţe întinse în toate direcţiile prin tăceri lungi,

intersecţia viitorului Lui cu trecutul Ei prin punţi ţesute între ele,

De pretutindeni frenetice culori ţâşnesc în negura misterului

Marea Ţestoasă* s-a mişcat prin dimensiuni palimpseste

Lumea nu este nici ce pare a fi, nici ceea ce nu pare,

şi ceea ce pare a fi, şi ceea ce nu pare a fi, toate la un loc,

Vălul de ceaţă subţire o înfăşoară prin striaţii suprapuse iar Moartea,

fluidul albastru, albastru ca marea, albastru ca cerul dispărut în gura monştrilor.

El, călătorul albatros, schimbător ca cerul, înghiţit de paradoxuri,

îşi îndreaptă corabia în derivă dintr-un ţărm necunoscut în altul

umplându-şi vidul orelor din pustiul zilelor din anii sterpi,

Necunoscutul l-a înghiţit, lumea şi-a schimbat polii, pomii forme mişcătoare,

pământul topit, cerul solid, iarba şoptea, florile cântau, aerul dansa

Prin desişuri întunecate a intrat în mormântul pădurii, umbre şi forme prin aer pluteau,

Un vuiet tot mai puternic prin nepătrunsul de verde-pădure,

haotic urcă cărările muntelui spre vârf, înfruntă groaza cunoaşterii,

istovit, tot mai adânc în el se scufundă urcând muntele în adâncul Infernului.

Cel care pătrunde în flacără, în zbor, în vânt şi Mâna-Ce-a-Scris-Totul

va descifra hieroglifele sufletului tatuat.

Există o cale de salvare - Voinţa prin care deţii controlul!

Priveşte spre sursa de lumină, fie ea palidă, difuză, dar lumină,

Dacă există culoare există şi lumină, chiar dacă nezărită!

Renunţă să mai caute, se trezi din mlaştina disperării,

Uitase durerea amorţită de timp, trebuia să se întoarcă în el

spre ieşire, în călătoria interdimensională prin labirint,

Obstacole de trecut - pândind monştrii lăuntrici puteau oricând lovi prin agoniile trecutului,

proprii săi viermi, demonii ce ardeau în focurile interioare măcinându-i puterile,

De erau mai puternici murea, descompunându-se în ne-fiinţă,

sau putea continua drumul întemniţat în ruinele minţii prin corpul slăbit

O călătorie prin pustiul tărâm care-i distrusese bucuria şi unica sa comoară- viaţa!

Atât de aproape dar la o eternitate distanţă!

Amintiri tânguitoare prin profunzimile lumilor infinite,

intrarea în existenţa timpurilor trecute, viitoare, alegerile le aparţin,

în botezul focului s-au căutat în chipul din ochiul morţii

Focul din Ea putea să-l mistuie, gheaţa din Ea putea să-l vindece!

Aflaţi în cercul cel mai îndepărtat din cercurile concentrice

spre punctul în care simţurile se contopeau cu vidul

a traversat infinitul să-l caute la marginea conştiinţei în expediţia Ei de salvare,

acolo unde paradoxuri sunt descifrate rând pe rând.

Asemănători şi totuşi diferiţi, călătorind prin potenţiale timpuri prezente,

eliberând cele mai tăinuite spaime întrupate şi-au croit calea întâlnirii

prin infinitele timpuri prezente, prin potenţiale viitoruri,

descoperind momentele cheie, punctele de răscruce în timp,

călăuza de-a lungul unei linii de flux în universuri reasamblate.

Privind în direcţia Ei o imensă flacară arzând în mijlocul frunţii,

Şi, în aceeaşi clipă, fâlfâirea şi umbra de gheaţă a unor aripi imense.

Misterul Lui: prin El va rămâne frumoasă, nu va muri,

prin El va primi darul timpului etern, tot ce-şi dorea să caute, să ştie, să devină, să fie,

suprapuse imagini, chipuri, suflete s-au scufundat adânc în ei înşişi.

Palidă luna răzbate prin ceaţă albi stropi de lumină împrăştie asupra lor

mereu vulnerabili în faţa iubirii, noi Începuturi stropesc nisipurile Timpurilor.

http://www.youtube.com/watch?v=Y0TNKofgtNo

_________________________________________________________

* Marea Testoasa ~ la indienii cheyenne din America de Nord Marea Testoasa e singura care poate purta in spinare pamantul pe care il framanta Marele Spirit.

Cand povara devine prea grea testoasa, se misca si se-ntinde, provocand cutremure de pamant.

[Irina Lucia Mihalca]

Multe lucruri ne raman ascunse pentru ca inca nu au sosit timpul lor, nefiind pregatiti sa le intelegem, sa le acceptam. Toate la timpul lor!

Se pare ca, in Egiptul Antic, oamenii aveau mult mai multe simturi dezvoltate, 360, fata de cele 5 si ele aproape atrofiate ale celor din zilele noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=dYo9YSHgq0k&feature=related

Cu pretuire, Irina