Privind infinitul din ochii tăi

[Irina Lucia Mihalca]

Privind infinitul din ochii tăi 

Cu prima picătură de lumină, 
de culoarea mierii, 
ciclul a început, 
îngerii ne veghează visul, 
o înviere a două iubiri, una diurnă 
şi una nocturnă, 
ispita lăstarului fermecat 
de aroma de neuitat 
a celor patru elemente, 
şi bucuria cunoaşterii din fiecare 
- foc şi briză, 
rouă şi pământ iubitor -. 
Flori dornice să urce această fuziune 
dansează, acum, cu salba de stele, 
cu luna vibrantă 
şi comete sfârâind trecutul, 
cu galaxii întregi de foc 
şi cerurile îngerilor luminoşi în zbor. 

Sunt mereu copleşit de un fior sfânt 
când mă atingi cu vibraţiile tale, 
te sărut, acum, aici, în eternitate! 
Martoră, luna, 
ne va binecuvânta sărutul, 
aşezându-i cântecul 
şi liniştea serii în inimile noastre. 

Privind infinitul din ochii tăi, 
în cea de-a opta zi, 
totul dispare - trecut, prezent sau viitor -, 
îţi simt atingerea şi naşterea, 
tu, fiică a cerului, 
locul tău este chiar în adâncul meu, 
adagio profund 
din sunetele celor o mie de viori. 
În adâncurile tale m-am regăsit mereu, 
o revelaţie a vieţii, să fii 
şi să ştii că se manifestă liber! 
Viaţa-i pustiul renăscut 
la o fascinantă fereastră deschisă 
spre descoperirea iubirii! 
Punţi peste punţi 
şi poduri peste universuri, 
un curcubeu răsare 
şi altul apare, dincolo, 
în celelalte dimensiuni, 
izvorul ce ţâşneşte în viaţa veşnică.