Minunata poveste din oglinda apelor vii

[Irina Lucia Mihalca]

Minunata poveste din oglinda apelor vii 

Sfârşit de anotimp, încă o dată un ciclu 
s-a răsucit în jocul combinatoriu! 

Vrei să deschizi 
partitura simfoniei universale, 
uşor prinde viaţă, dialogul începe, 
în spiritul timpului 
- o nouă ars combinatoria -, 
laşi muzica sferelor 
să vină ritmic, uşor, spre tine, 
pui semne în sunetul fundamental 
şi-adânc forjezi resorturile telurice. 
Un fir întins, în intervale perfecte, 
se termină la punctul de rupere. 

Sub cupola cerului am împărţit atâtea. 
O insolită alternanţă 
între tensiune şi relaxare! 
În zgomotul furtunii din travaliul durerii 
urmele au dispărut 
în intervalul exilat, neintegrabil, 
dar în oglinda apelor vii 
e-atâta linişte 
şi dragoste în eufonia inimilor! 

Grăbit, fitilul verde deschide energia 
de la tulpina lujerului florii, acea 
mică explozie de viaţă 
ne dăruie covorul întins de petale roşii. 

Spune-mi, iubito, de ce purtăm în noi 
atâta dorinţă, ce nu-nţelegem, 
unde ne rătăcim, 
e asta adevărata trăire, de ce iubirea 
e cea care deschide de ai impresia că zbori? 
Sunt surprins de putera ei nelimitată, 
ca un vulcan ce stă să erupă. 
Eliberezeaza-l pe “Da!”, 
               priveşte, îl ţii strâns încătuşat! 

Sărutul e poarta spre locul tainic 
                      - "Simfonia Jupiter"- , 
în "Armonia Lunii", cu vibrația iubirii 
deschidem cartea inimii. 
Să trecem prin ea, să-i găsim flacăra! 
Poarta poate fi orice, depinde ce căutăm. 
Clipa veşniciei, ştii bine! Ce-am mai putea 
descoperi când i-am găsit sensul?! 
De la tine ştiu, rămâne doar trăirea, 
asta mi-a rămas adânc înrădăcinat în suflet! 

Mă-ntreb ce căutăm, de fapt, 
ce ne lipseşte, de ne găsim mereu pe undeva? 
Îmi spui, mereu, că tot noi suntem, 
asta mă-nveţi, de-atâta vreme. 
Parcă sunt surd sau orb, 
unde suntem noi cei adevăraţi? 
În noi timpul dispare, 
suntem numai măsura iubirii, 
în toate şi-n tot suntem doar noi, 
eu, tu, acel întreg armonios, 
sfânta unitate desăvârşită, 
fugim spre nicăieri, niciunde nu putem fi 
atât de-aproape ca-n noi înşine, 
prin tine se naşte totul...