Povestea nu se opreşte aici

[Irina Lucia Mihalca]

Povestea nu se opreşte aici 

Fermecătoare atingere, 
ai rămas în cântecul meu, 
uluitoare şi caldă poveste dintr-o lună mai. 

Cel mai profund poem nu a fost încă scris, 
stiloul tău e plin, dar într-un fel 
nu poţi elibera cerneala, 
e într-o picătură de rouă, în timp ce, 
ferită de uitare şi de timp, 
în piept îţi simţi fiorii, încet cobori privirea, 
trecând de părul despletit, de frunte 
şi de pleoape, 
de ochii aprinşi ca două stele, 
de rodiile buzelor şi gâtul arcuit. 
Traseul tainic dezvăluit te înalţă 
şi te prăbuşeşte, - zăpadă şi foc ceresc - 
simţi că odată doborât devii 
din nou puternic, 
îmbrăţişări şi dezmierdări trezesc 
şi aprind noi simţuri, 
îmbătătoare forme ne înveşmântă 
spre ţărmuri, spre poieni tăcute 
şi munţi ce duc în cer, 
spre solitare văi şi graţioase culmi. 

Să rupem tăcerea nopţii! O, glas eliberat! 
O, dulce moarte ce înfloreşti în viaţă! 
Suspinul durerii te-apasă, respiri adânc, 
o iarnă arde-n flăcări, 
totul trece de noi, e ultima noapte 
şi cel din ultim ceas, 
umbre întemniţate vor dispărea 
aşa cum toate îşi au sfârşit, 
din ceaţa unor vremuri demult apuse 
va răsări miracolul luminii 
în care, acum, te mistui. 
Asculţi cum inima îmi bate 
ca o explozie solară? 
În sfere nepătrunse eşti aruncat, 
mâini, inimi, izvor de sânge, 
misterul ţi se pare o carte deschisă, 
un drum văzut în noaptea lumii 
în care divinul Soare ne intră-n carne, 
dând viaţă şi mişcare. 

Dacă lumea este atât de frumoasă 
de ce nu o privim cu ochii ei? 

[Mariana Dumitran]

Dacă lumea este atât de frumoasă 
de ce nu o privim cu ochii ei? ""

superbe versuri..

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Mariana. 

Cu drag!