POEME

[dostana]

CAND MOARTEA DA TARCOALE

 

Fiori albi,picuri pe zapada

Ca plumb de cer culorile

Pe rand visau cum sa mai cada.

Un cantec de greier zgribulit

Am incalzit intre palme,

Priveste intunericul, zalog in asfintit

Si piatra lunii rasturnate

In apa noptii calme.

Si scartaie sinistru

O cumpana-n fantana,

A inghetat adancul

Si apa vieti-n jgheaburi,

Si ma cutremur inca

Tinandu-te de mana,

Invaluiti aproape

De-a gurii mele aburi.

 

 

 

INALTARE RATATA

 

Pamantu-i muribund in faldurile cetii,

Stau sufletele prinse in focul dintr-o vara,

Pe-o muzica din partitura vietii

Tot mai incerc sa beau din clipa lui amara.

 

Doar inima ceasornic masoara destramarea

Agonizand in frunzele spoite cu arama,

Alergi neobosit sa-ti intalnesti iertarea

Si te opresti in somnul trecerii de vama.

 

Sub cerul rosiatic sfasiat de-o fiara

Sa-ti desfaca rana inclestata-n timp,

Ganduri in ecouri ca o neagra gheara

Te despoaie tragic de-al luminii nimb.

 

Trubadur sub luna, intruchiparea noptii

Vei ramane vesnic fara de sfarsit,

Deserta-vei stele din pocalul boltii,

Vei ramane-a celui inca nenumit.