Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?

[Irina Lucia Mihalca]

Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? 

Fiecare om cu povestea sa, 
dintr-o poveste cresc noi poveşti, 
- Un timp oprit doar! 

Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? 
O simţim, o trăim, ne întoarcem, apoi, 
în cercul unde ne regăsim. 
Orice sfârşit este un nou început! 
S-a sfârşit ceva, 
cu un foc nou va începe altceva. 

Cine nu-şi mai aminteşte trăirea e amnezic 
sau doar îşi protejează acea trăire? 
Cândva o ştiai! Orice zi începe şi se stinge, 
a doua zi e un alt început! 

Diferenţa trăirilor ne este dată de treapta 
pe care ne aflăm. De sus lumea se vede mică! 
Suntem pe aceeaşi undă, momentele calde le ai, 
doar cuvintele nu ţi le mai aminteşti. 
Unde eşti tu, cu adevărat? 

Uitându-mă la om, 
în spatele imaginii văd sufletul lui, 
- o creaţie, un spectacol - 
În toţi găsim comori, doar să le căutăm, 
Nu toate sunt la vedere, aici e marea taină! 

Asta mă atrage, privind detaşat omul! 
Viaţa-i mai mult decât un coridor vertical, 
de la naştere până la moarte, mai are 
o lărgime şi-o adâncime nebănuită. 

Realitatea-i un văl ce trebuie îndepărtat, apoi ars, 
spre a pătrunde în profunzimea ce-o acoperă. 
Să găsim micile Himalaya ascunse, 
secretul vieţii ne poate reduce la neant moartea! 

Unde suntem, cine suntem, de ce mai suntem? 
Omul este mai presus de tot! 
Avem ce am dorit sau lăsat să se întâmple, 
- o soartă trasată în multe direcţii şi intersecţii - 
Timpul este curgere sau stagnare? Urmele noastre-s 
un vis sau întrupare reală? 
Unde-i, oare, vis, unde-i realitate? Câte îngândurări!