O uşă, o fereastră, o cărare de mister

[Irina Lucia Mihalca]

O uşă, o fereastră, o cărare de mister

Prin colţii morţii de multe ori nu mai numeri,

te-arunci brusc în vâltoarea apei

şi apele se-nchid deasupra,

închizi ochii şi asculţi tăcerea,

priveşti, cu uimire, agitaţia

ce ţi perindă pe ecranul gândurilor

- e vis, realitate? -,

priveşti şi zâmbeşti;

nici nu te-ntrebi:

"Spre ce şi de ce aleargă

această lume grăbită, grăbită, grăbită?"...

Azi, ca şi ieri, ca şi mâine, ne-nvârtim

în acelaşi cerc, până când vom dori

să facem un nou pas, un alt salt,

în ţesătura de vise,

în tâmple învelim

dureri, bucurii,

trăiri încrustate-n abanos,

asemeni hamsterului din cuşcă,

sătul să se tot rotească,

în jucăria postată de-o mână,

de-o altă (nu se ştie care) privire.

Sub clopot de apă provoci spaţii întinse,

eternitatea unor clipe într-un dans eliberator,

o uşă, o fereastră, o cărare de mister

deschisă spre nicăieri,

un strigăt în abis,

guşti stelele,

urci pe scena vieţii,

reinventezi noi straturi

şi-ţi continui drumul,

dezvelind adâncuri.

Simţi că eşti viu acolo?

O rază spre ziuă

părăseşte tărâmul patinat

printre ramurile îngheţate de cireş,

bate la poarta cerului, ţi-o aminteşti sigur,

o simţi şi o vezi la fiecare despărţire prea timpurie,

la fiecare cădere de petale sub pala de vânt.

Azi, mai mult ca ieri, mai puţin ca mâine,

înţelegi sau nu, e doar un nou joc,

jocul creaţiei,

acolo unde e speranţa e şi viaţa!