O nouă naştere

[Irina Lucia Mihalca]

O nouă naştere 

Te-aştept ca pe o pâine caldă, 
s-o rup în două, s-o miros, 
să stau cu nasul în mijlocul pâinii, 
să simţi că sunt pe aproape! 
- îmi spui. Sunt pâinea ta caldă, ştii asta! 
În mijlocul pâinii mă simt, în mine te topeşti! 

Cuvintele odată scrise se pot şterge? 
Dincolo de gandurile şi trupurile schimbătoare, 
prin sevele de lumină, cuvintele curg, 
plutesc, ne visează, rămân, 
se măresc, plimbându-se calde din noi în noi, 
trec, pulsând, prin sângele nostru, 
ne absorb ca un şuvoi de necontrolat, 
capătă formă, ne dezvăluie, completându-se, 
ne şoptesc poveşti uimitoare, 
ne surprind, ne susţin, ne unesc, 
ca, mai apoi, să ne separe, să se desprindă, 
sfâşiindu-ne, rupându-ne în două. 

Prin perdeaua de lacrimi privesc acum, 
o punte ruptă prin care apa curge 
în toate direcţiile... - bucuria 
şi durerea tuturor acelor cuvintelor - 

Ce cauţi tu acolo? Cine stă 
în spatele poveştilor când atingerea 
este acolo unde sufletul cântă de bucurie? 
Iubirile nu mor niciodată, 
chiar dacă din gură în gură se transmit, 
amintirea lor nu moare niciodată! 
Simţi atingerea cerului? 
În noi am mişcat din loc pietrele, 
în noi a curs izvorul! Iubirile nu mor, 
se unesc, radiază 
şi luminează mereu, furtuna 
dinaintea liniştii cerului şi-a valurilor, 
cântecul acela evaziv ce-ţi aminteşte 
de melodia ruptă, 
o stare de spirit fără sfârşit, 
un titlu fără chip, doar pasărea albastră îl ştie. 

Ce înseamnă să vezi? O linişte, 
acea pace prin care pătrundem în lume 
şi lumea ne pătrunde pe noi, 
manifestarea adevărului ce doreşte a fi cunoscut, 
o nouă naştere, renaşterea noastră.