în tranzit spre miezul universului

[SCOTNOTIS LUMINITA]

până dincolo de capete

pe tâmpla sculptată

ca un rai de zăpadă

braţele altarelor se deschid

 

mângâieri crestate de luceferi magi

printre jumătăţi de umbre înveşnicite

de ridurile ultimului curcubeu

o altă transfigurare

în trupul de fecioară

aripa ce defineşte drojdia fluidă a pielii

o acoperă

arginţii grei creionează incubaţia

invocată de rumb

de rădăcinile agăţătoare ale spovedirii

 

mă alătur îngerilor primari

trăgând pânza albă

peste nucleul developat de fulgere

 

apele botezului îmblânzesc fiara facerii

şi pruncul adoarme

atât cât să-şi spânzure cenuşa de soare

în echilibru cu adecvatele secunde ale imposibilului

 

orice plecare are un capăt de risc

instabila distanţă de după noaptea rătăcirii

 

mugurul se-nnoadă de rădăcina timpului

convenţie

imaginea necoaptă şi clişeul

 

prima depărtare

 braţele copacului se-nfing  în repaus

apoi îşi sparge podul tamplelor

în transigenţă autoritară

autonomie in mizerabila diversiune

 

sub lumina unui cântec de leagăn

vâslind cenuşa spre labirintul topirii

ca un sisif

fecioara se urcă pe zidurile resemnării

înfruntând uraganul

corbii de după candela

multiplicându-se