Mi-e liniste-n suflet

[Mariana Dumitran]

Mi-e linişte-n suflet, 
iubesc şi învăţ să trăiesc nemurirea.. 
zidesc munţi de speranţă, 
zugrăvesc copacii 
cu magia cuvintelor 
şi clădesc trepte spre lumină, 
acolo unde cerul 
se uneşte cu visele noastre, 
unde păsările încântă văzduhul 
cu triluri pogorâte parcă din cer.. 
Mi-e bine aşa.. 
aşteptam de mult 
această unire a inimilor noastre.. 
Te ştiu parcă de-o viaţă, 
din umile gânduri 
ce-mi conturau dorinţele 
în miez de noapte 
sau în zorii unei zile însorite.. 
Foşnetul pădurii 
ne împletea sufletele 
şi gândurile 
într-un dans al iubirii, 
asemeni unei spirale 
ce ne vibreaza trupurile 
pironite într-un altar 
al dorinţelor.. 
ochii se închideau 
sub magia momentului, 
stâncile urlau a tăcere.. 
Martor ne-a fost cerul 
şi cetina brazilor, 
legănată de cântecul 
păsărilor.. 
oglindită în apa cristalină, 
izvorâtă din inima pământului.. 
Mi-e linişte-n suflet.. 
atât cât să-mi ajungă 
pentru veşnicie.. 
pe secunda timpului 
ne-am aşezat liniştea, 
iubindu-ne la nesfârşit..