Meditație

[Aurel Conțu]

Adeseori rămân cu un pas în urma timpului
încercând să-mi apropii sufletul de inimă
de-a lungul vieții s-au adunat o mulțime de pași
nefăcuți
o mulțime de dealuri neurcate și necoborâte
nu știu dacă voi reuși vreodată să mai ajung timpul
să mai ies din mijlocul acestui ciclon denumit viață
în care mă simt zdrobit ca-ntr-un blender
oricum n-are nicio șansă să ajungă la capătul drumului
clevetesc două ciocănitori chircite pe-o ramură
vezi! de aia e bine să fii ciocănitoare
să poți sări din arbore în arbore
unde vor mușchii tăi de pasăre
numai să nu atingi pământul

de ce nu m-aș prinde și eu cu mâinile
de-o ramură de salcie plângătoare
mă întreb și mă agăț de prima ramură
agață-te și tu de ceva! îi strig umbrei nehotărâte
până când vom da un prim ocol Soarelui!

știi că noaptea nu te las niciodată singură!

curaj!
fă-ți un pic de curaj
nu mai avem decât o singură salcie!