Blestem

[Aurel Conțu]

Știu că sunt foarte singur
am lumea turnată într-un inel de aur
la degetul mic
din naștere
când am fost foarte singur
cum sunt și acum
n-am nicio treabă cu răsăritul Soarelui
cu mișcarea de rotație a Pământului
cu lucrurile acestea din jur
care se întâmplă sau nu
nici măcar cu Maria
turnată și ea într-un inel de aur
la degetul mijlociu
într-o dimineață de mai
dar ea își aparținea sieși de pe atunci
își întindea mereu același rimel albastru pe pleoape
fără să mă întrebe
(poate eu aș fi dorit să-și coloreze pleoapele cu sângele meu!)
venea și pleca de capul ei la orele cele mai nepotrivie
din zi și din noapte
deși o rugasem să-mi lase de urât măcar sufletul
copilul acesta este al nostru
iubitule
îmi spuse-ntr-o zi
de acum nu mai ești singur
dragul de el
mă gândesc
și-i deschid larg ușa ruginită a singurătății mele

iară mi-ai ascuns creieonul demartograf
îl ceartă Maria din baie
mi-ai umplut toți pereții casei cu păsări negre
cu ce naiba să-mi mai redesenez pleoapele!

iubitule
îi aud glasul din nou
adu-mi ultima trusă de machiat
și să nu uiți care cumva deschisă fereastra!