ELEGIA IX pe firul gândului călător

[Irina Lucia Mihalca]

ELEGIA IX pe firul gândului călător

 

 

Se prevestea în frunzele galbene

agonia trupului,

orele împlinite deveniseră chinuri, chipuri,

memoria alunecă zvârcolindu-se,

cerul atât de albastru,

gândul tău şi neputinţa lacrimei

un labirint al nostagiei...

Iris al cerului,

arc divin!

 

El: - Estâ aoatsi, vruta mea?(Eşti aici, draga mea?)... Ea: - Escu aoa, vrutlu a meu! Ce faci?

El: - Sunt admirabil de spontan şi rătăcit uneori! Ce bine mă simt! Când ştii să simţi şi o greşeală îşi are vibraţia ei; nu contează că ai greşit, vibraţia dorită dacă este va ajunge oricum la destinatar! Nu omorâţi caii!... Ea: - Fie ei şi cai nărăvaşi! Se mai întâmplă accidente, viaţa e tot un accident uneori! Ce-ai făcut în atâta timp?

El: - Tu ce crezi?... Ea: - Multe, dar mai ales ai trăit clipa!

El: - Taha asi! (Nimic din ce spui!) El ar face multe când se satură de ce nu merită!... Ea: - Va trece şi asta, dragul meu! Ştii asta!

El: - Am citit şi am căzut pe gânduri, am gândit şi am visat după! Zâmbesc, un lucru început fără finalizare ne dă starea de insuportabil, de bine, aşa parcă ziceai!... Ea: - Mă bucur dacă zâmbeşti, mă gândeam că şi starea de fericire, de bine, devine periculoasă uneori!

El: - Sunt stări ce nu se pot repeta de două ori, este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală acele lucruri sunt perfecte! Sunt la mâna lor dar în inima ta, aşa este scris! ... Ea: - Aşa a fost scris!

El: - Să nu striveşti clipa!... Ea: - Să n-o strivim, dragul meu! Presimt că atunci când vom încheia douăzeci şi două de elegii se va întâmpla un miracol!

El: - Fiecare lucru îşi cere timpul lui, fiecare vis visul lui, fiecare emoţie emoţia ei, totul e doar o stare ce curge!... Ea: - Nu te teme de vise, acolo nimic nu te poate răni, nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare în aerul ce trece prin oglinzile timpului! Mâine e prea departe!

El: - Nu va temeţi, veţi fi oricum martirii judecătorului din faşă! Martirii nu aduc prăbuşirea, ei mor pentru o cauză dreaptă ducându-şi crucea! Oare care-i vârsta critică a unei femei, vârstă când adună, scade şi trage linii în noapte?... Ea: - Glumeşti, dragul meu, de ce critică, ele trăiesc mai mult şi nici o femeie nu vrea să fie criticată!

El: - Îmi sunt clare multe lucruri, omul e tot o natură; fiind condiţionat şi simţurile lui se coc de multe ori!... Ea: - Eliberat de inhibiţii, temeri şi alte straturi depuse în timp, prin timp, omul începe să cunoască ce e viaţă. Asta-i lecţia! Liberi vom fi noi cunoscând viaţa prin limitele materiei!

El: - Neavând un spaţiu propice de exprimare se mulţumeşte şi zice "aşa a fost să fie" şi atunci începe opera lui!... Ea: - Nisipul purtat de vântul ademenitor!

El: - Furtuna de nisip este şi ea tot nisip şi vânt!... Ea: - Între cer şi pământ eşti Tu! Labirint, viaţă şi moarte, prin frigul zilei frunza va trece prin copac!

El: - În oglindă ne uităm să ne vedem perfecţi, nu pentru a ne vedea imperfecţiunile!... Ea: - Înotam în oceanul universal de gânduri!

El: - Nu trebuie să ne obosim sufletul, nu ajungem mai departe de voinţa lui, în tot ce facem este el, renunţăm sau perseverăm este sufletul; mereu căutăm un timp, să-l şi găsim iată un miracol! Să luăm exemplul macilor, în câmp nu pot fi îngrădiţi, s-au retras acolo unde nu se pun garduri!... Ea: - Dincolo de garduri, împrăştiată de aripa vântului fiecare petală e vie!

El: - Te vede cineva aşa cum eşti, te-a citit cineva, draga mea?... Ea: - Nu cred! Uneori e un sentiment frustrant să fii perceput incomplet, mă afectează puţin, dar asta este! Mâine suntem alţii, cu alte noi nevoi, deci nu poate fi obişnuinţă!

El: - Vino în braţele mele! Te las să te obişnuieşti!... Ea: - Vin acum, dragul meu, sunt aici lângă tine, îţi ascult inima! Mă strângi tare-tare?

El: - Frumos! Mai mult decât poţi duce!... Ea: - Frumoşi suntem noi!

El: - Vino să dormi cu mine în noaptea asta!… Ea: - Da, sa intrăm în câmpul cu petale sub cerul pur albastru!

El: - Ce ne mai lipseşte? Nimic! E loc de de toate!... Ea: - E loc de de toate într-un suflet mare; avem totul - iubire, culoare, sunet, lumină, esenţa ideii din spatele formei, comunicarea dintre latura interioară şi cea exterioară, comunicare bazată pe rezonanţă! Stelele cunosc drumul iar luna-l urmează!

El: - Plăcerea e comunicarea nescrisă şi momentul prea scurt!... Ea: - Fiorul simţit intens încât nu poţi rezista de stai aici cu totul! Închizi ochii să simţi dincolo, să păstrezi şi să savurezi copleşirea chiar şi atunci când zici că durează clipe, cu atât mai intensă cu cât îţi sunt mai multe simţuri activate!

El: - Ciudat este că unii mor şi nu se întâlnesc cu ele, unde se duc ei oare?... Ea: - Caută, sondează-ţi interior răspunsul! Sunt pământeni şi astfel explorează doar anumite simţuri adânc ancoraţi în ele!

El: - Aşa încep poveştile, unii le spun drumuri, alţii le spun râuri, toate curg!... Ea: - Cu a fost odată ca niciodată, aşa ca şi elegiile! Fiecare stare îşi aşteaptă timpul potrivit!

El: - Când iubeşti vibrezi, uiţi de tine, dragostea e-o dulce stare! Suntem incapabili s-o definim de unde începe şi de ce!... Ea: - Apare fără s-o simţi şi rămâne acolo-undeva transformându-se cu fiecare clipă!

El: - Oameni caută definiţii, eu caut doar flacăra!... Ea: - Tu simţi flacăra, mantia ei brodată cu stele acoperită cu maci?

El: - Aşa cred, dacă e dragoste totul e binecuvântare, toate-s frumoase, toate-s vii şi focul arde, iar dorul este când te-a durut odată revine într-o dulce durere!... Ea: - O flacără vie! Cu ochii tăi de primăvară decupezi verdele din verde răsfoind pădurea! În fundaţia florilor altfel sunt oamenii, şi-au păstrat ce şi-au dorit!

El: - Mă voi uita după tine neajutorat, câmpul acesta este îngrădit! Dincolo de câmp curge un mare fluviu, adună multe râuri în drumul lui!... Ea: - O iubire pură şi simplă!

El: - Da, atât de simplu, te cred Catrinel!... Ea: - Poate cândva, undeva, vei înţelege pur şi simplu! Doar undeva-cândva!

El: - Da, undeva-cândva voi înţelege! Fata din Vis, Catrinel e sufletul rebel ce a furat o bucată din timpul Ei, caută locul şi-o cheamă să îl dăruiască!... Ea: - Catrinel nu fură, ci trăieşte un timp în timp, poate că din planul secund, din celălalt plan, Catrinel simte prin Ea multe! Adierea crengilor sălciei plângătoare se leagănă-n depărtatele amintiri, căutăm, visăm, călătorim înaintând prin freamătul copacului ascuns în coaja amintirilor din adâncul nostru îndepărtat!

El: - Ea are nevoie de Catrinel pentru a se reîntregi, eu o văd, ştii asta! Unde ne duce caravana?...Ea: - Vrei să-i dăm o direcţie? Spre tine, spre mine, spre noi, nu ştim ce ne aşteaptă mâine! Suntem într-o poveste scrisă rând cu rând, tu un gând, eu alt gând, El şi Ea două inimi, două suflete!

El: - Este povestea ce umple sufletul cu picătura ce-i lipsea! Cel mai frumos este la noi, acolo unde lumina se aprinde chiar atunci când copleşiţi închidem ochii să nu ne sperie copilul din somn! Ce stări poţi să ai, ce grav este să nu poţi fi citită, ce greu e să fii aşa!... Ea: - Nu-i chiar aşa grav, mă am pe mine şi emoţia mea!

El: - Nu eşti singură niciodată Catrinel, dacă întinzi mâna mă vei atinge! Sunt în umbra ta!... Ea: - Ştiu, am întins, îţi mângâi sufletul!

El: - Mă uit la tine şi văd în urmă imagini cu tine alegând pe câmpul cu maci! Câte poate un om! Mă uit la tine şi te cunosc!... Ea: - Normal, închide ochii, uimirea ţi se va întipări pe chip în secunda asta, căci mă găseşti acolo, îţi zâmbesc!

El: - Mereu cu tine!... Ea: - “Mereu”, ce cuvânt ciudat acest mereu!

El: - Ţine de veşnicie, te sperie?... Ea: - Nu, acest mereu de azi nu poţi ştii cât va fi şi mâine?! E mai mult decât iubire, durere, fantezie, asemănare, un miracol ce nu poate fi destrămat de nimic, nici timpul şi nici moartea nu poate distruge asta! Privind în oglinzile timpului văd doi tineri plimbându-se, privindu-se, contopindu-se în acelaşi suflet; te privesc prin fereastra sufletului - ochii ce spun totul!

El: - Mereu va fi şi mâine!... Ea: - Este punctul tău de astăzi, vom vedea când vom trece Râul Uitării ce va fi! Iluzia Mayei, ce e ziua de mâine pt muritori? Doar speranţa!

El: - Eşti uşor răvăşită şi revoltată cu tine!... Ea: - M-ai dus pe o alee a sufletului, nu reuşesc să mă fac înţeleasă de toţi, poate fi şi vina mea!

El: - Nu, nu este vina nimănui, căutările tale vor continua!... Ea: - Pentru că nu reuşesc e un punct slab, o nereuşită de bifat la buline negre!

El: - Ce este un punct slab?... El: - Un punct anemic, lipsit de fier!

El: - O punte mai şubredă; cu siguranţă se prăbuşeşte dacă ţii şi câteva flori în mână!... Ea: - Posibil să fie doar anemic, oare anemicii sunt persoane ce se prăbuşesc? Nu ştiu, nu cred! Poate nu e chiar o vină că alţii nu mă citesc oricât de vizibilă aş fi!

El: - Eşti adorabilă!... Ea: - Ce e adorabilă, dragul meu?

El: - Alină fără să-şi dea seama, o inocenţă a maturităţii! Mă alini prin tot ce faci! ... Ea: - Undeva, acolo, te doare şi eu te alin! Sufletul era acolo, dar atât de obişnuit încât nu era, de fapt, nicăieri, iar atins prin nu ştiu ce resort din întâmplare s-a deschis o uşă tainică!

El: - Draga mea a fuziona cu universul înseamnă să includem şi pământul! Taină e în toate, se cheamă iubire!... Ea: - Bate şi ţi se va deschide!

El: - Nu deschizi de nu simţi, nu baţi de nu vezi nimic!... Ea: - Viaţa e casa cunoscută în amănuntele ei, cu forme, gânduri, trăiri, etapele ei, încât n-o mai vezi! Şi cum am fost?

El: - Lasă, vino la râu acum să aruncăm cu pietre!... Ea: - Să facem cercuri concentrice, mari, mici, cercuri incluse, cu pietrele aruncate!

El: - Câţi nu au văzut râul ăsta, câţi n-au aruncat cu pietre dar din toţi câţi au văzut râul cum curge? Niciunul nu a încercat să-i schimbe cursul să nu se mai verse în acel mare fluviu!... Ea: - Puteau oare?

El: - Niciunul nu a încercat, ar fi putut afla dacă puteau sau nu!... Ea: - Puţini cred in forţele lor!

El: - Unii nu cred că există, văd umbra şi se miră de ea!… Ea: - Se opresc la umbra palidă!

El: - Dorm, le place la umbră dar nu ştiu că dorm, biserica este doar în noi! Gândul curge ca şi râul!...Ea: - Suntem întruparea gândului! Îngân un cântec de demult, ne privim în oglinzile oceanului sorbindu-ne apa vie, apa iubirii, apa eternei reîntoarceri! Monoton curge râul!

El: - Fiecare cu supleţea lui în simţire şi gândire, mulţi se întorc din drum dintr-o simplă greşeală găsită! În viaţă mai există o artă - arta de a merge înainte sau de a nu te întoarce când te întâlneşti cu un punct necomun cu tine!... Ea: - Trebuie să te şi întorci dacă drumul este închis!

El: - Nu eşti un luptător dacă te întorci, eşti veriga slabă a jocului!... Ea: - Dacă în labirint drumul se închide te întorci din acea alee ca să ajungi la ieşire; intersecţii de drumuri, neputinţe, eşti unde eşti dar mereu înaintezi!

El: - Ne facem cursul până ajungem la fluviul ce ne înghite pe toţi!... Ea: - Pe scara cerului tău interior uneori poţi să mai coborî pentru a urca apoi!

El: - Abia de acolo încep scările, unii rămân acolo să-şi spele faţa!... Ea: - Suntem mai mult decât o imagine, iluzie sau reflecţia unei laturi a diamantului numit om! Priveşte în spatele aparenţelor!

El: - Fiecare stare îşi aşteaptă timpul potrivit! O să te aduc pe pământ să mă uit în oglinzile diamantului tău!... Ea: - Da, zburătorul meu? În fiecare latură e mereu o altă imagine, depinde de clipă şi lumina reflectată! Chiar dacă clipa nu se opreşte în loc au mai rămas câteva fire de nisip în palma noastră, priveşte şi îţi vei aminti!

El: - O să mă uit în toate oglinzile lui! Draga mea, diamantele îşi au şi ele povestea lor!... Ea: - Multe poveşti sunt şi multe îşi aşteaptă cititorii, îmi plac poveştile!

El: - Vrei să fiu povestea diamantului tău, un diamant însufleţit?... Ea: - Eşti diamantul meu, mi-ai spus că nici o barieră nu îţi stă în cale! Ai să ţi-o aminteşti după numele pe care i-l rosteai cândva, oricât de mult timp ar trece! Numele - tunelul ascuns în labirintul iubirii, prin care iubita poate să fugă înainte că iubitul să-şi dea seama măcar de absenţa ei!

El: - Da, în vis!... Ea: - Într-un vis care este mai mult decât un vis! Oare ce este visul, nisipul scurs printre degete, salonul plin de umbre, chipuri palide, urmele trecutului?

El: - În vis primim recompensele, ăsta-i visul!... Ea: - Oare unde trăim cu adevărat, aici sau în vis?

El: - Visul e deschiderea, apropierea de adevăraţii noi ce-am fost, de adevăratele trăiri cenzurate în viaţa asta!... Ea: - Cum am fost oare?

El: - Mult mai uşori altfel n-am zbura în visele noastre! Nici o clipă nu-i perfectă!...Ea: - Creaţia se metamorfozează în noi forme, contururi, direcţii, universuri. Tot timpul căutăm, stagnarea nu există! Ăsta-i universul, pulsaţii, respiraţii, floarea de lotus a luminii care se activează!

El: - În vis ne sunt împlinirile, jos e doar un trup încercat!... Ea: - Şi în noi, noi le împlinim ca să existe!

El: - Eşti minunată, ce mult am întârziat! Visul era început şi uşa întredeschisă, ne visăm frumoşi, adevăraţi!... Ea: - De tine, de mine, de noi depind deschideri, unde, uşi, lumini, iubire, mai ales iubire! Şi visul e în noi, şi noi suntem în vis, şi noi purtăm visul!

El: - Puţini ştiu să trăiască în afară acestei realităţi! Ce mi-ai făcut, pământeanco?... Ea: - Transfer prin oglinda sufletului, ne-am oglindit în noi, în fiecare, multe am simţit prin această undă!

El: - Ştiam asta, e suficientă emoţia care nu se leagă cu nod! Se trăieşte şi se propagă în cercuri concentrice dar care tot la centru revin acasă, în noi! Nu aruncaţi cu pietre în noi, cercurile nu vor fi concentrice, căci apele noastre nu fac cercuri, apele noastre doar curg!..Ea: - Apele curg lin! În vis ne întâlnim!

El: - Am s-o iau pe Catrinel cu mine să aruncăm amândoi cu pietre în mare, am atâtea să-i arăt, pescăruşii care au deja pui, copacii!... Ea: - Şi câmpul?

El: - Va rămâne cu soarele, când nu-i el va fi luna şi când noi nu suntem rămân stelele, nu-ţi fă griji, e acolo în armonie cu toţi!... Ea: - O armonie a Cântecului Sufletului nostru, căci iubirea e echilibru, echilibrul e iubire! Am nevoie de tine aici!

El: - Fără voia mea, în sufletul meu se aprind candele! Oamenii au lumini aparte în priviri, diferite de la om la om, sunt aleşi să poarte o lumină ce pătrunde în orice întuneric, de oriunde!... Ea: - Şi totul din aceeaşi Sursă, intensităţile diferă uneori din ecranări! Doar clipe şi amintirea lor, asta suntem noi - fărâme de clipe, intensităţi, amintirile lor şi iubire, doar iubire! Fie că ştim sau nu, viaţa e infinitul potenţial al cunoaşterii, inspiraţiei, profunzimii, revelaţiei şi creaţiei!

 

zilele au sens când vântul îţi şopteşte

că Ea te aşteptă undeva,

tu ştii şi-o visezi,

parfumul toamnei îţi vorbeşte

de primăverile pierdute,

ai vrea să fii fericit

doar rana nu te lasă şi ştergi oglinzile cerului,

Ea îţi surâde cald dintr-o altă oglindă,

aromă de toamnă ruginie-rubinie

cu parfum de struguri copţi

în răvăşirea vântului ştrengar

prin pădurile multicolore

- miroase a toamnă la tot pasul -

se spune că trecând prin visul Zeului

te purifici,

chemând o păpădie

în palmă îţi înfloresc gândurile toate,

chiar uitarea învie din cenuşă,

nu mai există nici o tainică uşă,

amiezele mustesc de culori,

toamna se retrage peste tâmple bolnave,

iar sunetul buzelor ei e ca lama-larma păpădiei.

 

http://www.youtube.com/watch?v=4x3uzT4MMIY